Antena 3 CNN Economic Românii plătesc factura de energie electrică a ungurilor

Românii plătesc factura de energie electrică a ungurilor

Românii plătesc factura de energie electrică a ungurilor
Sursa foto: Foto: southernidaholiving.com
07 Oct 2015   •   15:38

Românii au ajuns să plătească în factura de energie electrică şi energia folosită de ţările vecine. Şi asta deoarece energia eoliană produsă în Dobrogea, pentru care fiecare român plătește certificatele verzi, pleacă la export, scrie activenews.ro.

 
Vântul care bate în Dobrogea a dus eolienele pe podiumul celor mai importanţi producători de curent din ţară. Producătorii îşi permit să vândă electricitatea la preţuri foarte mici pentru că oricum primesc certificatele verzi. Care sunt suportate însă de consumatorii casnici şi sunt plătite chiar dacă energia nu este consumată de ei, ci pleacă peste hotare.

„Energie ieftină, cu preţuri foarte mici, între 0,1 şi 0,8 euro pe megawatt, şi s-a exportat în Ungaria. Ceilalţi profită şi cumpără energie din România mult mai ieftină, energie pe care o subvenţionăm noi pentru că noi, populaţia, contribuim la certificatele verzi”, a declarat Gheorghe Marin, vicepreşedintele Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaţilor

Citiţi mai mult pe activenews.ro
 

×
Subiecte în articol: Ungaria energie electrică curent România
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close