Antena 3 CNN Economic Biz News G20: Merkel face campanie pentru o taxare a pieţelor financiare

G20: Merkel face campanie pentru o taxare a pieţelor financiare

G20: Merkel face campanie pentru o taxare a pieţelor financiare
Sursa foto: merkel barroso
21 Mai 2010   •   00:41


Cancelarul german Angela Merkel a declarat că va lansa o campanie pentru a instala o taxă pe pieţe financiare la următorul summit G20 ce va avea loc în iunie şi a cerut sprijin internaţional.
În cadrul unei conferinţe despre reglementarea financiară la Berlin, Merkel nu a precizat însă dacă doreşte o taxă pe activitatea financiară, ce ar acoperi profiturile şi bonusurile, sau o taxă pe tranzacţii financiare, o pârghie ce să acopere toate acordurile de pe piaţă.
Lăsând să se înţeleagă că negocierile vor fi dificile pe un subiect atât de sensibil, oficialul arăta că "aceasta nu este ceva asupra căreia să ajungem la un acord la prima cină.. dar nu cred că va ruina pieţele dacă am avea o taxare internaţională."
Având în minte, stabilitatea zonei euro, Merkel a cerut comunităţii internaţionale să susţină ideea "chiar dacă statele voastre nu au fost atât de afectate" de recenta criză.
Merkel a discutat în cadrul unei conferinţe despre reglementarea financiară, ce a unit miniştri şi oficiali ai băncilor centrale din lume, dar şi experţi de la diferite organisme, precum FMI.
Ea a primit sprijin pentru idee de la un oficial FMI pentru apelul său la o reformă globală
"Nimeni nu ştie de unde următoare criză, astfel că statele care nu au fost în epicentrul acesteia ar putea fi în centrul următoarei", aprecia Jose Vinals, director al departamentului de pieţe de capital al FMI.
În deschiderea conferinţei, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, preciza că nu doreşte să "stigmatizeze" speculatorii, dar arăta că "pieţele financiare nu mai îndeplinesc funcţia de servire a binelul public."
"Participanţii la piaţă de azi nu mai beneficiază de pe urma pieţelor calme, beneficiază că sunt cât se poate de turbulente" .
Merkel a mai vorbit şi despre importanţe unor reglementări fiscale mai dure în zona euro. "Dacă ai o monedă ca euro... ai nevoie de reguli mai stricte decât a altor guverne ce decid doar în legătură cu propria monedă" .


Antena3.ro

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close