Antena 3 CNN Externe Franţa îşi răzbună morţii. A bombardat din nou fieful grupării jihadiste Statul Islamic

Franţa îşi răzbună morţii. A bombardat din nou fieful grupării jihadiste Statul Islamic

Franţa îşi răzbună morţii. A bombardat din nou fieful grupării jihadiste Statul Islamic
Sursa foto: Foto: en.wikipedia.org
de S.T.    |    17 Noi 2015   •   09:37
Aviația franceză a bombardat din nou fieful grupării jihadiste Statul Islamic (SI) la Raqa, în nordul Siriei, în noaptea de luni spre marți, distrugând un centru de comandă și un centru de antrenamente, a anunțat Statul Major al armatei franceze, citat de AFP.

"Armata franceză a efectuat pentru a doua oară într-un interval de 24 de ore un raid aerian împotriva Daech (acronimul arab al Statului Islamic) la Raqa în Siria", indică Statul Major într-un comunicat.

La raidul, efectuat la 00h30 GMT (01:30 ora Franței), au participat "zece avioane de vânătoare Rafale și Mirage 2000 — care au decolat din Emiratele Arabe Unite și Iordania", lansând 16 bombe, într-o misiune de o mărime comparabilă cu cea de duminică seara. "Două obiective au fost lovite și distruse simultan", mai precizează comunicatul.

Președintele François Hollande a anunțat că riposta Franței va fi "nemiloasă" după atentatele de vineri, cele mai sângeroase comise vreodată pe teritoriul Franței.

Zece avioane de vânătoare franceze au lansat 20 de bombe la Raqa, capitala de facto a Statului Islamic, duminică seara, distrugând un post de comandă și un centru de antrenamente ale grupării.

Acesta a fost un raid de o amploare fără precedent, prin numărul avioanelor desfășurate, de la începutul loviturilor aeriene franceze în Siria la sfârșitul lunii septembrie.

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close