Antena 3 CNN Externe Alertă cu bombă într-un avion care efectua o cursă internă în Portugalia

Alertă cu bombă într-un avion care efectua o cursă internă în Portugalia

Alertă cu bombă într-un avion care efectua o cursă internă în Portugalia
Sursa foto: Foto: pixabay.com
02 Feb 2016   •   13:23

Pasagerii unui avion care efectua o cursă internă în Portugalia au fost evacuaţi marţi, înainte ca aeronava să decoleze de pe aeroporul din oraşul Faro spre Lisabona, din cauza unei ameninţări cu bombă, informează agenţia de presă Reuters.

"Am primit o ameninţare cu bombă şi avionul a fost predat autorităţilor pentru cercetări. Toţi pasagerii au fost evacuaţi", a precizat un purtător de cuvânt al companiei aeriene naţionale TAP din Portugalia.

La bordul aeronavei se aflau 38 de pasageri.

Avionul era programat să decoleze la ora locală 06.05 (08.05 - ora României) de pe aeroportul din Faro, situat în extremitatea sudică a Portugaliei, cu destinaţia Lisabona.

Aeroportul care se află într-o regiune frecventată de turişti a fost plasat sub alertă de gradul al doilea. Nicio altă cursă nu a înregistrat întârzieri.




×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close