Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Educației, anunț despre cumulul pensie-salariu în 2026: „Are implicații majore pentru sistemul de educație-cercetare”

Ministrul Educației, anunț despre cumulul pensie-salariu în 2026: „Are implicații majore pentru sistemul de educație-cercetare”

R.K.
1 minut de citit Publicat la 14:23 22 Dec 2025 Modificat la 14:23 22 Dec 2025
GettyImages-1134070297
Profesorii vor putea cumula pensia cu salariul și în 2026. Foto: Imagine cu caracter ilustrativ/GettyImages

Ministrul Educației, Daniel David, a transmis luni, într-un comunicat de presă, că în anul 2026 și în Educție nu va fi interzis cumulul pensie-salariu. „Are implicații majore pentru sistemul de educație-cercetare și mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului”, spune ministrul.

Prin Ordonanța de Urgență nr. 84/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, adoptată recent de Executiv și publicată în Monitorul Oficial, s-a suspendat aplicarea până în 31 decembrie 2026 a prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât și în educație-cercetare, satisfăcându-se nevoile specifice ale acestor domenii, cumulul pensie - salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis.

„Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025, deoarece are implicații majore pentru sistemul de educație-cercetare și mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului, implicațiile fiind importante și pentru alte sistem bugetare majore (ex.: sănătate)”, a declarat ministrul Educației.

Guvernul a prelungit și în anul 2026 măsura cumulului pensiei cu salariul, cu prioritate în sănătate, educație și alte sisteme critice.

Decizia a fost luată după ce premierul Ilie Bolojan a promis o lege care ar fi trebuit să elimine acest privilegiu pentru o categorie cât mai largă de angajați. Ulterior însă, actul normativ s-a referit exclusiv la pensiile care nu sunt pe bază de contributivitate, astfel ca profesorii și medicii, de pildă, să poată beneficia în continuare de această măsură. 

Guvernul Bolojan a pus, luna trecută, în transparență decizională proiectul de lege care prevede eliminarea cumulului pensie-salariu, cu anumite excepții. Documentul prevede excepții în cazul funcțiilor alese de Parlament sau numite de președintele României cu avizul CSAT, însă nu s-a ajuns la un consens în Coaliția de guvernare cu privire la categoriile care să fie exceptate de la această interdicție. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close