Antena 3 CNN Externe Au fost bătuţi pentru că sunt ROMÂNI. Doi tineri din România, victimele unui atac xenofob în Marea Britanie

Au fost bătuţi pentru că sunt ROMÂNI. Doi tineri din România, victimele unui atac xenofob în Marea Britanie

Au fost bătuţi pentru că sunt ROMÂNI. Doi tineri din România, victimele unui atac xenofob în Marea Britanie
Sursa foto: Foto: blogspot.com
08 Feb 2013   •   08:47

Doi români au trecut printr-o experienţă trumatizantă în Marea Britanie. Tinerii au fost bătuţi în oraşul Brighton, după o noapte petrecută în oraş. Înainte de a-i lovi, agresorii i-au întrebat din ce ţară provin, arată presa britanică.

Incidentul a avut loc în timp ce românii, în vârstă de 21 şi, respectiv, 27 de ani, aşteptau autobuzul pentru a se întoarce acasă. Agresorii erau însoţiţi de două femei şi i-au întrebat pe români de unde sunt înainte de a-i lovi.

Potrivit poliţiei din Sussex, atacul a avut loc la 25 ianuarie, între orele 03.00 şi 03.30, şi a fost tratat ca atac xenofob în formă agravantă.

"Din nefericire, nu avem descrierea detaliată a agresorilor dar ambii erau albi", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

"Unul era slab, de aproximativ 1,82 metri înălţime, avea în jur de 21 de ani şi purta o geacă sport de culoare gri, în timp ce al doilea avea aproximativ 1,80 metri, constituţie medie şi în jur de 23 de ani", a adăugat el.

"Nu există o înregistrare a camerelor de supraveghere cu incidentul, iar la momentul respectiv nu au fost martori oculari. Dacă cineva are vreo informaţie, îl rugăm să sune la poliţie cât mai repede posibil", a continuat acesta.

Nu ne vor în ţara lor, dar nici nu se jenează să ne exploateze. Britanicii preferă est-europenii pentru munca de jos

×
Subiecte în articol: romani Marea Britanie
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close