Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Criza economică ajută Uniunea Europeană să combată încălzirea globală

Criza economică ajută Uniunea Europeană să combată încălzirea globală

Criza economică ajută Uniunea Europeană să combată încălzirea globală
de M.T.    |    03 Apr 2013   •   13:37

Criza economică ajută în lupta pentru combaterea încălzirii globale. Aceasta este concluzia raportului pe 2012 privind emisiile de carbon în Uniunea Europeană.

Potrivit cifrelor publicate de Comisia Europeană, citată de euobserver.com, emisiile de carbon din UE au scăzut anul trecut cu 1,4%, ajungând la 1,79 miliarde de tone.

Bilanţul, care urmează să fie confirmat în mai, arată astfel un al doile an consecutiv de reducere a emisiilor de carbon, după scăderea cu 2,8% din 2011.

Rezultatele pun Uniunea Europeană pe drumul cel bun în privinţa tingerii obiectivului principal, care este o reducere totală a emisiilor de 20% până în 2020, până la nivelul din 1990.

Analiştii economici susţin că scăderea emisiilor se datorează, în cea mai mare parte, reducerii producţiei industriale din cauza recesiunii şia  crizei financiare.

De altfel, potrivit datelor Comisiei Europene, emisiile din sectorul industrial au scăzut cu 3,9% în ultimul an.

Parlamentul UE pregăteşte în această lună o serie de obiective ambiţioase privind reducerea emisiilor de carbon, însă, în condiţiile în care este de aşteptat ca economia europeană să rămână în recesiune în cea mai mare parte din 2013, foarte probabil că şi în 2013 se vor înregistra scăderi ale acestora.


×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Un jandarm a fost găsit mort la Ambasada Turkmenistanului din București
x close