Fatah și Hamas își dau mâna pentru un guvern unit al palestinienilor, condus de Mahmoud Abbas
Abbas și Khaled Meshaal, liderul Hamas, au declarat că sunt foarte hotărâți să implementeze acorul la aproape un an după ce grupările au semnat un acord de reconciliere care s-a lăsat așteptat luni întregi.
Meshaal a declarat că palestinienii își doresc unirea și progresul către împlinirea scopurilor naționale și rezistența în fața inamicului, Israel. Abbas, liderul Fatah, a promis că ”acest efort va fi implementat în cel mai scurt timp posibil”.
Conform acordului, Abbas ar prelua funcția de premier de la economistul susținut de Occident, Sala Fayyad, despre care nu se știe dacă va fi prezent în noul Guvern. De asemnea, înțelegerea semnată de cele două grupări presupune instalarea unui nou guvern de tehnocrați, care să pregătească țara pentru alegerile din acest an. Ultimele alegeri prezindențiale și parlamentare au avut loc în 2006, Hamas câștigând majoritatea în Parlament.
Fatah și Hamas se află într-un conflict prelungit din momentul în care mișcarea islamistă a preluat controlul asupra Fâșiei Gaza în 2007, după ce un scurt război a îndepărtat de la putere Autoritatea Palestiniană, condusă de Fatah.
Fatah susține o pace negociată cu Israel, ceea ce ar oferi palestinienilor un stat independent în Malul de Vest și în Gaza, în timp ce Hamas este inamic declarat al Israelului, jurând că va reuși distrugerea acestui stat.
-
Hamas cumpără teren în Ierusalim
16 Iun, 04:56 | 0 comentarii
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 0 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Reţea de proxenetism care exploata bărbaţi români, destructurată în Olanda
25 Mai, 22:22 | 0 comentarii -
Un hotel de 17 etaje a fost pus la pământ în numai şapte secunde
25 Mai, 22:11 | 0 comentarii
-
Malul de Vest??? Da, in engleza e West Bank, insa, in romana, nu exista asa ceva. Exista,in schimb, Cisiordania.
-
Nu exista Malul de Vest, cel mult Cisiordania!!! Cine dracu' va traduce trextele de pe agentii????
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Arabii,cei mai primitivi si fanatici oameni,dupa ce le-au plagiat si furat prin pedofilul"profet",istoria si civilizatia evreilor,cucerind in numele zeului lunii allah-satana teritorii foarte intinse,vor sa distruga si micutul stat Israel,singura tara civilizata si democratica din zona!Asa-zisi palestinieni,daca nu vor sa se integreze intr-un stat democratic, superdezvoltat...au alternativa intoarcerii in desertul inapoiatilor lor connationali din peninsula arabica,patria lor...