Antena 3 CNN Externe IMAGINI INCREDIBILE cu pilotul şi COPILOTUL avionului dispărut. "Erau cu două femei în CABINĂ, în timpul zborului"

IMAGINI INCREDIBILE cu pilotul şi COPILOTUL avionului dispărut. "Erau cu două femei în CABINĂ, în timpul zborului"

IMAGINI INCREDIBILE cu pilotul şi COPILOTUL avionului dispărut. "Erau cu două femei în CABINĂ, în timpul zborului"
de O.P.    |    13 Mar 2014   •   07:15

O televiziune din Australia a prezentat marţi seara imagini compromiţătoare cu copilotul zborului MH370 al companiei Malaysia Airlines dispărut fără urmă de mai bine de patru zile. De la atac terorist până la eroare de pilotaj sau defecţiune tehnică, anchetatorii iau în calcul orice variantă, scrie jurnalul.ro.

Ei încearcă să adune cât mai multe date inclusiv despre cei doi piloţi, în special despre modul în care îşi desfăşurau activitatea profesională. Imaginile prezentate marţi seara de emisiunea Current Affair de la o televiziune australiană îl incriminează pe copilotul Fariq ab Hamid. Două turiste, care au călătorit la bordul unei aeronave a Malaysian Airlines pilotate de el, susţin pe baza unor imagini foto că acesta încălca grav regulamentele. Conform mărturiei acestora, în momentul îmbarcării la bordul avionului, ele au fost abordate de Farid care le-a invitat să îl acompanieze pe tot parcursul zborului în cabina avionului, o încălcare flagrantă a legislaţiei în vigoare.



Jonti Roos susţine că a ales să iasă în faţă în acest moment fiindcă se cunosc atât de puţine lucruri despre tragedia din jurul zborului MH370 încât orice informaţie ar putea fi de folos anchetatorilor în tentativa de elucidare a misterului dispariţiei.



Zborul incriminat de Jonti Roos a avut loc în decembrie 2011, cu decolare de pe aeroportul Phuket din Thailanda, cu destinaţia Kuala Lumpur. Ea afirmă că a petrecut toată durata zborului alături de cei doi piloţi şi o prietenă în cabină. Mai mult, ea a dezvăluit că Hamid a fumat alături de ele, s-a pozat şi chiar a flirtat cu ele. “Cei doi piloţi au fumat pe tot parcursul zborului, nu cred că au voie”, a declarat Jonti Roos televiziunii Channel 9. “Aproape tot zborul au dialogat cu noi şi nici nu erau atenţi la zbor, fiind activat pilotul automat. Stewardezele nu au fost mirate, ba chiar ne-au ajutat să ne instalăm în scaunele din cabină. Cei doi piloţi ne-au invitat să cinăm împreună la Kuala Lumpur, lucru care mi s-a părut uşor deplasat”, mai spune ea.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close