Antena 3 CNN Externe Marea Britanie ia în calcul ieşirea din Uniunea Europeană, la sfârşitul anului

Marea Britanie ia în calcul ieşirea din Uniunea Europeană, la sfârşitul anului

Marea Britanie ia în calcul ieşirea din Uniunea Europeană, la sfârşitul anului
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
02 Oct 2011   •   13:02
Un vot istoric ar putea avea loc în luna decembrie. Acesta va decide dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, conform Daily Mail.

Camera Comunelor va supune dezbaterii şi va vota iniţiativa de organizare a unui referendum în care britanicii să decidă dacă mai vor sau nu menţinerea Marii Britanii în interiorul UE.

Guvernul ar putea să nu fie obligat să organizeze referendumul, dar presiunea asupra autorităţilor din partea opozanţilor menţinerii Regatului Unit în UE este din ce în ce mai mare.

„UE este astăzi complet diferită de cea la care au votat britanicii să adere în 1975. Este timpul să ne reexaminăm poziţia”, a declarat parlamentara laburistă Natascha Engel.

Dezbaterea a venit după ce a fost lansată o petiţie, semnată de mai bine de 100.000 de oameni care cer organizarea acestui referendum.
 


×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close