Antena 3 CNN Externe Un diplomat bulgar va avea un rol-cheie în Consiliul Păcii al lui Donald Trump. Cine e Nikolai Mladenov

Un diplomat bulgar va avea un rol-cheie în Consiliul Păcii al lui Donald Trump. Cine e Nikolai Mladenov

R.K.
5 minute de citit Publicat la 23:27 21 Ian 2026 Modificat la 23:53 21 Ian 2026
profimedia-1064422618
Nikolai Mladenov, diplomat bulgar, va avea un rol cheie în Consiliul Păcii. Foto: Profimedia Images

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, organizează joi o ceremonie oficială de semnare a acordului de constituire a „Consiliui pentru Pace”, la Davos. Mai multe state au anunțat deja că vor face parte din Consiliu, care ar urma să fie condus de un comitet, coordonat de președintele Trump. În cadrul Consiliului pentru Pace va fi organizat și Consiliul pentru Gaza. Din cele două structuri organizatorice fac parte mai mulți apropiați ai președintelui american și se regăsește și un Înalt Reprezentant pentru Gaza, fostul europarlamentar bulgar Nikolai Mladenov.

Câteva țări, conduse de lideri apropiați de președintele SUA, au anunțat că acceptă invitația președintelui american în Consiliul Păcii. Până miercuri, 14 state au anunțat oficial că se alătură. Printre aceștia se numără Viktor Orban, Javier Milei sau aliatul lui Putin, Alexander Lukașenko.

Cum va arăta conducerea Consiliului Păcii

Potrivit European Council on Foreign Relation, așa numitul „Board of Peace” va avea două structuri, un Consiliu Executiv și un Consiliu Executiv pentru Gaza. O parte dintre membri regăsindu-se în ambele structuri.

Membrii Consiliului pentru Pace:

Donald Trump - va conduce Consiliul

Membrii executivi ai Consiliului:

  • Marco Rubio - Secretarul de Stat al SUA
  • Steve Witkoff - emisarul special al lui Donald Trump
  • Jared Kushner - ginerele lui Donald Trump
  • Tony Blair - fost premier al Regatului Unit
  • Mark Rowan - Apollo Global Management
  • Ajay Banga - World Bank Group
  • Robert Gabriel - Consilier pe probleme de securitate
  • Nikolai Mladenov - Înalt reprezentant pentru Gaza (fost europarlamentar bulgar)

Membrii executivi ai Consiliului pentru Gaza:

  • Steve Witkoff
  • Jared Kushner
  • Hakan Fidan (Turcia)
  • Ali Al-Thawadi (Qatar)
  • Gen. Hassan Rashad (Egipt)
  • Tony Blair
  • Mark Rowan - Apollo Global Management
  • Reem Al-Hashimy (UAE)
  • Nikolai Mladenov - Înalt reprezentant pentru Gaza (fost europarlamentar bulgar)
  • Yakir Gabay (miliardar isareliano-cipriot)
  • Sigrid Kaag (fost asistent al secretarului general al ONU)

Un diplomat bulgar va avea un rol-cheie. Cine e Nikolai Mladenov

Diplomatul bulgar Nikolai Mladenov a fost numit Înalt reprezentant pentru Gaza, însărcinat să asigure legătura pe teren între Consiliul de Pace, anunțat de președintele Trump, și Comitetul Național pentru Administrarea Gazei, care va juca rolul unui guvern interimar al fâșiei

Nikolai Mladenov este fost Ministru al Afacerilor Externe și Ministru al Apărării din Bulgaria, deputat, membru al Parlamentului național și europarlamentar între 2007 și 2009. Din 2013, când este numit de către secretarul general ONU Ban Ki-Moon drept Reprezentant Special pentru Irak, cariera lui este exclusiv internațională.

Între 2015 și 2020 Mladenov a fost coordonatorul Organizației Națiunilor Unite pentru Procesul de pace în Orientul Mijlociu. Ca atare, el a fost responsabil cu detensionarea relațiilor între Hamas și statul Israel și a colaborat strâns cu Autoritatea palestiniană. Conform agenției Associated Press, el a reușit să câștige atât încrederea palestinienilor cât și pe cea a Israelienilor. În 2021, Mladenov a primit un premiu din partea președintelui palestinian Mahmoud Abbas pentru serviciile sale aduse păcii în Orientul Mijlociu.

În 2020, Mladenov a fost propus de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ca trimis ONU în Libia, iar numirea sa a fost aprobată de Consiliul de Securitate, dar el și-a retras candidatura, invocând motive personale. Potrivit AP, Mladenov locuiește în prezent în Emiratele Arabe Unite unde lucrează ca director general al Academiei Diplomatice Anvar Gargash.

Fiu de diplomat, Mladenov și-a petrecut o mare parte din copilărie la Damasc, în Siria, și în Olanda. A studiat Relații internaționale la Sofia și are un master în „Studiile Războiului” la King’s College din Londra. Născut în 1972, el intră în politica foarte tânăr și la 29 de ani este deja deputat din partea Uniunii Forțelor Democrate, coaliția de opoziție anticomunistă de la începutul tranziției. Între 2009 și 2013 este ministru în primul guvern al lui Boyko Borisov.

Despre tatăl lui Mladenov se spune că a lucrat pentru Securitatea de stat comunistă, folosindu-și statutul de diplomat drept acoperire. Unchiul lui a fost și el diplomat de carieră în perioada dinainte de 1989.

Nikolai Mladenov este unul dintre cei doi bulgari al căror nume a apărut în dosarele Pandora în 2021. Conform site-ul de jurnalism de investigație BIRD, Mladenov a înființat o firmă offshore în 2013 cu câteva zile înainte să fie numit reprezentant ONU în Irak. Mladenov explică că această firmă nu a avut niciodată activitate.

Cele 14 țări care au acceptat public să facă parte din Consiliul Păcii

14 ţări care au acceptat oficial, până miercuri, 21 ianuarie, invitaţia preşedintelui american Donald Trump de a participa ca membri fondatori la Consiliul Păcii. Acestea sunt:

-> Azerbaidjan
-> Argentina
-> Bahrain
-> Belarus
-> Canada
-> Egipt
-> Emiratele Arabe Unite
-> Israel
-> Kazahstan
-> Kosovo
-> Maroc
-> Turcia
-> Ungaria
-> Vietnam 

Țări care au respins invitația sau nu au dat încă un răspuns

Franţa

Parisul a indicat încă de luni , 19 ianuarie, că "nu poate da un răspuns favorabil" invitației în acest moment. "Voi pune tarife vamale de 200% pe vinurile și șampania sa. Și se va conforma", a replicat Donald Trump.

Marea Britanie

Se pare că Sir Keir Starmer va respinge oferta de a face parte din "Consiliul Păcii" al lui Donald Trump .

Italia

Prim-ministrul Giorgia Meloni este împiedicată să accepte orice invitație din cauza articolului 11 din constituție, care permite națiunii să participe la organizații internaționale care se ocupă de pace, dar numai "în condiții de egalitate cu alte state".

Se speculează că ar putea participa la întâlnirea de la Davos, unde va fi învestit consiliul de administrație pentru a menține relațiile cu SUA, dar nu va putea să se înscrie.

Norvegia

Norvegia , ale cărei relații s-au deteriorat drastic în ultimele săptămâni cu Donald Trump , înfuriat de faptul că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace, a refuzat oferta, declarând că "propunerea americană ridică o serie de întrebări care necesită un dialog suplimentar cu Statele Unite".

Suedia

Prim-ministrul Ulf Kristersson (M) a declarat miercuri că aderarea Suediei nu este în prezent o opțiune.

Ucraina

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marți că a primit o invitație, dar "nu prevede" să participe alături de Rusia. Vladimir Putin își rezervă deocamdată răspunsul.

Care e poziția României

Surse de la Cotroceni spun că România este într-o stare de „expectativă analitică” și că nu știe deocamdată dacă va adera la Consiliul pentru Pace, problema fiind încă în studiu. Joi vor fi consultări cu alți lideri europeni, în Consiliul European, în această chestiune.

De asemenea, potrivit surselor citate, România nu are "bază fiscală" sa adere la Consiliul pentru Pace. Adică nu are banii, 1 miliard de dolari.

Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, marţi, iniţiativa preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii şi securităţii internaţionale şi a anunţat că a demarat "un aprofundat proces de analiză a conţinutului şi implicaţiilor Cartei Board of Peace" pentru "stabilirea gradului de compatibilitate a noii iniţiative cu obligaţiile existente ale statului român".

„Preşedintele Nicuşor Dan salută iniţiativa preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind promovarea păcii şi securităţii internaţionale, inclusiv eforturile dedicate identificării unor soluţii pentru conflictul din Gaza şi pentru alte provocări globale majore”, a informat Administraţia Prezidenţială.

Conform sursei citate, şeful statului „a demarat un aprofundat proces de analiză a conţinutului şi implicaţiilor Cartei Board of Peace, în raport cu angajamentele internaţionale asumate anterior de România, în special cele din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, precum şi al Uniunii Europene”.

„Această evaluare are ca obiectiv stabilirea gradului de compatibilitate a noii iniţiative cu obligaţiile existente ale statului român şi identificarea modalităţilor optime prin care România poate contribui la atingerea obiectivului comun de consolidare a păcii în lume”, precizează sursa citată.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close