Comandamentul Sudic al Statelor Unite a anunțat, marți, că forțele americane și cele ecuadoriene au lansat operațiuni comune pentru combaterea traficului de droguri, însă niciuna dintre părți nu a oferit detalii suplimentare, scrie The Guardian.
Comandamentul Sudic al SUA, care acoperă 31 de țări din America de Sud și Centrală, precum și din Caraibe, a precizat într-un mesaj publicat pe platforma X că „acțiunea decisivă” are ca scop combaterea traficului ilegal de droguri.
Ministerul Apărării din Ecuador a transmis că detaliile operațiunilor ofensive sunt clasificate.
Anunțul vine la o zi după ce statul sud-american a declarat că Washingtonul a intrat într-o „nouă fază” a așa-numitului „război împotriva drogurilor”.
Președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, un aliat apropiat al lui Donald Trump, a afirmat că Statele Unite se numără printre „aliații regionali” care participă la operațiunea împotriva cartelurilor de droguri, ce folosesc porturile pentru a transporta cocaină către piețele internaționale.
Luni, Noboa s-a întâlnit la Quito cu șeful Comandamentului Sudic al SUA, Francis Donovan, și cu Mark Schafer, responsabilul operațiunilor speciale ale SUA în America Centrală și de Sud și în Caraibe.
Potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale, în cadrul discuțiilor au fost analizate planuri de schimb de informații și coordonare operațională în aeroporturi și porturi maritime.
Aproximativ 70% din drogurile produse în Columbia și Peru – cei mai mari, respectiv al doilea cel mai mare producător de cocaină din lume – sunt transportate prin Ecuadorul vecin.
Traficul de droguri a declanșat o confruntare violentă între grupările criminale, transformând, în doar câțiva ani, una dintre cele mai sigure țări din America Latină într-una dintre cele mai periculoase.
Statele Unite și Ecuadorul și-au intensificat cooperarea în domeniul securității după venirea la putere a președintelui de dreapta Daniel Noboa, în 2023.
Anul trecut, Noboa a susținut redeschiderea unei baze militare americane închise anterior, însă inițiativa a fost respinsă de populație la referendumul din noiembrie, când alegătorii au votat împotriva ridicării interdicției privind bazele militare străine.
În decembrie, Statele Unite au anunțat desfășurarea temporară de personal al forțelor aeriene la fosta bază americană din orașul-port Manta.