Antena 3 CNN Externe Pliant electoral xenofob în Spania: "Nu mai vrem români!" (VIDEO)

Pliant electoral xenofob în Spania: "Nu mai vrem români!" (VIDEO)

Pliant electoral xenofob în Spania: "Nu mai vrem români!" (VIDEO)
26 Apr 2010   •   15:05

"Nu mai vrem români!" Este un mesaj care apare pe un pliant electoral distribuit de Partidului Popular din oraşul spaniol Badalona. Potrivit presei din Peninsulă, reprezentantul partidului din regiune a organizat o manifestaţie împotriva românilor, care s-ar afla la originea problemelor comunităţii. Partidul care a iniţiat protestul este acelaşi care a semnat cu PDL-ul un protocol pentru a se susţine reciproc în cadrul alegerilor.

Conducerea Partidului Popular din Badalona a distribuit pe străzile oraşului pliante electorale care conţineau mesaje negative la adresa imigranţilor. Printre acestea şi o fotografie cu o pancartă pe care era scris "Nu mai vrem români!".

Preşedintele partidului, cel care a iniţiat proiectul, spune însă că mesajul nu îi priveşte pe toţi românii.

"La fel ca majoritatea românilor care au venit în Spania sau care sunt în Badalona şi sunt persoane cinstite, care au venit să muncească, există şi acest colectiv de ţigani români care au venit să comită delicte şi să fure", a spus liderul partidului.

Aceasta a fost prima acţiune politică antiromânească din Spania. Majoritatea oficialilor din Badalona s-au exprimat însă împotriva unei astfel de abordări electorale.

"Indiferent de nivelul de delincevenţă care există în acest oraş nu este superior nivelului din celelalte oraşe metropolitane. O spun forţele de ordine şi orice raport al Poliţiei regionale", susţine primarul din Badalona.

Nici locuitorii oraşului nu sunt de acord cu pliantele împotriva imigranţilor.

"Să încerci să-i critici pe imigranţi pentru problemele noastre mi se pare absurd", a spus unul dintre locuitori.

Acţiunea membrilor Partidului Popular din Badalona a fost contestată de conducerea de la nivel naţional a formaţiunii politice. Partidul Popular spaniol este acelaşi care, la sfârşitul anului trecut a semnat împreună cu PDL-ul un protocol de colaborare care prevede sprijinul reciproc între cele două formaţiuni, în special în timpul campaniilor electorale.



Antena 3


×
Subiecte în articol: mesaj electoral romani Spania
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close