Antena 3 CNN Externe Polonia, pe cale să renunțe la interzicerea totală a avorturilor

Polonia, pe cale să renunțe la interzicerea totală a avorturilor

Polonia, pe cale să renunțe la interzicerea totală a avorturilor
05 Oct 2016   •   16:53

O propunere pentru interzicerea totală a avorturilor nu va fi implementată în Polonia, a anunțat un membru al Guvernului de la Varșovia, care a descris recentele proteste de stradă ca pe o lecție de umilință pentru liderii țării, relatează The Guardian.

Jaroslaw Gowin, ministrul științei și învățământului superior, a declarat miercuri că protestele femeilor "ne-au făcut să ne gândim și ne-au învățat umilința".

Comentariile par s[ indice faptul că liderii conservatori ai Poloniei își vor retrage suportul pentru propunerea de a interzice avortul, chiar și în cazurile de viol, incest sau atunci când viața mamei este în pericol.

Guvernul de dreapta, condus de Partidul Lege și Justiție, se află totodată sunt presiune externă de a nu înainta cu acest proiect, miercuri fiind programată o dezbatere pe această temă în Parlamentul European.

Polonia a scos deja în afara legii avortul, cu excepția violului, incestului sau a fetușilor cu probleme sau în cazul în care viața mamei este în pericol. În realitate însă, mulți doctori refuză să opereze avorturi legale și asta din considerente morale.

×
Subiecte în articol: avort Polonia
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close