Antena 3 CNN Externe Preşedintele italian a povestit pentru prima dată cum a fost asasinat fratele său de către Mafie şi ce l-a determinat să intre în politică

Preşedintele italian a povestit pentru prima dată cum a fost asasinat fratele său de către Mafie şi ce l-a determinat să intre în politică

Preşedintele italian a povestit pentru prima dată cum a fost asasinat fratele său de către Mafie şi ce l-a determinat să intre în politică
20 Mar 2015   •   08:51

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a povestit pentru prima dată momentul în care fratele său a fost ucis de Mafie, în urmă cu peste 30 de ani, într-un interviu la postul CNN.

Mattarella a povestit că el şi fratele lui erau "foarte apropiaţi" şi că asasinarea lui l-a determinat să intre în politică. "El a fost asasinat de Mafie pentru că se opunea intereselor şi influenţei lor", a declarat preşedintele italian, adăugând prin intermediul unui interpret: "Este ceva despre care nu am vorbit niciodată. (..,)Era în maşina lui. Şi se ducea la slujbă cu soţia şi copiii. Un asasin s-a apropiat de maşină şi l-a împuşcat în pofida faptului că soţia fratelui meu încerca să îi acopere capul cu mâinile, şi ea a fost rănită. (...) Am fost sunat imediat de unul dintre nepoţii mei şi am mers direct acolo. L-am dus la spital dar nu a putut fi salvat. Era deja mort", a continuat el. "Iar acest lucru este, evident, o amintire foarte dureroasă pentru mine", a spus preşedintele după o mică pauză şi cu lacrimi în ochi.

Sergio Mattarella a declarat că prin forţa împrejurărilor a intrat în politică unde a petrecut mai mult de două decenii în Parlament şi a fost ministru al Apărării şi al Educaţiei. "În toţi aceşti ani am încercat mereu să subliniez şi să promovez necesitatea de a combate Mafia. Pentru că este un cancer opresiv care înăbuşă libertatea fiecăruia şi reduce posibilitatea ca domeniile în care este prezentă să prospere şi să se dezvolte", a adăugat el.
"Acum beneficiez de o protecţie foarte bună, bineînţeles. Dar în anii precedenţi nu era cazul. Am întâlnit multe persoane care, deşi ştiau că se expun unui pericol mare, au acţionat cu mare curaj împotriva Mafiei", a conchis Mattarella.  

×
Subiecte în articol: mafia
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close