Antena 3 CNN Externe Rusia, acuzată că a făcut presiuni pentru ca Ucraina să renunţe la acordul cu UE

Rusia, acuzată că a făcut presiuni pentru ca Ucraina să renunţe la acordul cu UE

Rusia, acuzată că a făcut presiuni pentru ca Ucraina să renunţe la acordul cu UE
de M.T.    |    22 Noi 2013   •   15:35

Ucraina este victima şantajului rusesc şi din acest motiv a renunţat joi la Acordul de Asociere cu UE, a afirmat o consilieră a preşedintelui Lituaniei, Dalia Grybauskaite, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Potrivit consilierei, Rusia a ameninţat cu limitarea importurilor ucrainene dacă Kievul va semna săptămâna viitoare acordul cu UE, la Vilnius.

„Ucraina nu a rezistat la presiunea economică şi la şantaj. Au existat ameninţări cu limitarea importurilor de mărfuri în Rusia, în special ale celor provenind din estul Ucrainei, unde este concentrată cea mai mare parte a industriei ucrainene, care înglobează sute de mii de muncitori”, a spus Jovita Neliupsiene, principalul consilier de politică externă al Daliei Grybauskaite.

Preşedintele Viktor Ianukovici a menţionat acest motiv într-o convorbire telefonică purtată săptămâna aceasta cu Dalia Grybauskaite, a cărei ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a UE, a mai precizat consiliera.

Premierul ucrainean Mykola Azarov, care s-a întâlnit, miercuri, cu omologul său rus Dmitri Medvedev, la Sankt-Petersburg, a declarat că decizia Ucrainei de a renunţa la acordul cu UE a fost luată pentru „relansarea relaţiilor economice cu Rusia”.

Între timp, opoziţia ucraineană a început strângerea de semnături necesare pentru destituirea guvernului condus de Azarov.

„Am început strângerea de semnături pentru o moţiune de neîncredere în guvern. Este un guvern antinaţional şi care trebuie demis”, a afirmat Arseni Iaţeniuk, liderul facţiunii formaţiunii de opoziţie Batkivşcina a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko.

Potrivit acestuia, guvernul şi-a încălcat propriile legi şi regulamente, prin care timp de trei ani a promis integrarea europeană.
 
Aproximativ 2.000 de susţinători ai integrării Ucrainei în UE au ieşit, în noaptea de joi spre vineri, în stradă la Kiev, organizându-se prin intermediul reţelelor sociale, pentru a denunţa decizia guvernului.

Manifestaţii de protest au avut loc şi în alte oraşe ucrainene, precum Doneţk, Ujgorod, Ivano-Frankovsk, Luţk, Harkov şi Lvov.

În replică, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, vineri, că europenii sunt cei care folosesc „ameninţările şi şantajul" la adresa Ucrainei.

„În legătură cu presiunile... Am auzit ameninţări din partea partenerilor noştri europeni împotriva Ucrainei, până la favorizarea manifestaţiilor în masă. Iată presiunea, iată şantajul”, a spus Putin, în cadrul unei conferinţe de presă.

×
Subiecte în articol: Rusia Ucraina
Parteneri
De la 1 iulie, se scumpesc carburanţii. Cu cât va plăti mai mult un şofer
x close