Antena 3 CNN Externe Un bărbat din Yemen, acuzat că a spionat pentru Israel

Un bărbat din Yemen, acuzat că a spionat pentru Israel

Un bărbat din Yemen, acuzat că a spionat pentru Israel
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    04 Ian 2013   •   12:44

Un bărbat din Yemen este acuzat că a spionat pentru Israel şi urmează să fie judecat în oraşul Aden, informează Reuters.

Potrivit ziarului oficial al ministerului Apărării din Yemen, bărbatul a fost arestat în urmă cu trei săptămâni, în oraşul Taiz, după ce a fost supravegheat mai mult timp.

Aceeaşi sursă spune că respectivul se numeşte Ibrahim al-Dharahi, are 24 de ani şi lucra ca inginer IT.

După arestare, al-Dharahi a fost dus la Aden, acolo unde a avut loc o anchetă, la finalul căreia s-a ajuns la concluzia că acesta colabora cu Mossad.

Cazul său urmează să fie judecat în câteva zile la tribunalul din Aden, susţine ziarul 26 Septembrie.

Ibrahim al-Dharahi a călătorit în mai multe ţări arabe, precum şi în Israel, se mai arată în sursa citată.

„Bărbatul avea un paşaport yemenit şi un altul israelian”, a declarat un oficial de securitate, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, pentru Reuters.


×
Subiecte în articol: spionaj Yemen Israel Mossad
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close