Un român care a ajutat la scoaterea victimelor din barul ars din Crans-Montana a făcut mărturii cutremurătoare, vineri, reporterului Laurențiu Rădulescu, trimisul special al Antentei 3 CNN în Elveția. George Gherghina muncește de cinci ani ca bucătar acolo. El a povestit că fiecare om care s-a scos de acolo a trecut și prin mâinile lui.
El venea cu soția și copilul de la o petrecere în momentul în care s-a produs tragedia. Locuiește la câțiva zeci de metri de barul care a ars.
George a povestit că a văzut că acolo erau paramedicii și a decis să ajute.
"Am întrebat paramedicii dacă pot ajuta, m-au încurajat și am ajutat fecare persoană în parte să fie învelită, le-am oferit apă, pentru că monoxidul de carbon e dăunător. La baza scărilor, stăteam și așteptam fiecare decedat sau fiecare persoană care era vătămată, să putem s-i scoatem, să-i ducem în diferite locații unde să putem să-i lăsăm, pentru că nu existau în spațiu unde să pot să-i depozitez.
Am țipat, am strigat dacă cineva e român aici să îmi spună, că o să ajung să îl scot. Timp de un minut am repetat asta. Nu era niciun român. Erau doar doi tineri români - un băiat și o fată - care fuseseră acolo dar ieșiseră înainte de catastrofă.
Am observat oameni arși pe față care strigau ajutor și atunci am intrat înăuntru să văd despre ce e vorba. Paramedicii erau deja la fața locului, încercau să intre înăuntru să salveze fiecare om în parte, iar eu am fost, am asistat la același ajutor cu ei o dată.
Am scos fiecare persoană în parte pe canapele, pe paturi, pe tot ce am apucat să scoatem dinăuntru și fiecare om care s-a scos de acolo a trecut și prin mâinile mele. Au fost toți așezați pe trotuare, prin restaurante. A fost o catastrofă.
Am ajuns până înăuntrul barului, la baza scărilor, pentru că deja paramedicii erau înăuntru și era foarte mult dioxid de carbon, ceea ce nu îmi permitea mie ca om, să intru fără mască.
Aveam lacrimi în ochi, pentru că am văzut părinți, oameni mari arși, copii de o vârstă fragetă pe care n-aș putea să o pronunț. A fost lucruri care n-aș dori ca nimeni să le vadă și e greu de explicat momentul respectiv.
Momentele au fost foarte dure, erau părinți care își căutau copiii și mă întrebau dacă i-am văzut pe copiii lor. Eau părinți de copii minori. Au fost copii care au plecat cu ambulanța, nu se știe cine sunt, nu aveau telefoane. Sunt în comă acum.
Au fost mai mulți români care au venit cu ajutoare, cu pături, sunt români care au cazat oameni în diferite locații ca să-i sprijine.
Am stat până la 6 dimineață, am dat ajutor tuturor răniților", a declarat George Gherghina.
Mama unui tânăr care era în bar: "Nu suntem părinți iresponsabili. Ştiam unde sunt copiii noştri"
Mama unui copil care se afla în noaptea de Revelion în barul care a ars din stațiunea de schi a făcut mărturii cutremurătoare.
"Există un lucru pe care vreau să îl precizez de asemenea. Nu suntem părinți iresponsabili. Ştiam unde sunt copiii noştri. Nu suntem părinți iresponsabili care și-au lăsat aşa cum am auzit spunându-se copiii să meargă în barul La Constellation.
Suntem într-o stațiune de schi. Oameni de toate vârstele petrec împreună.
Ştiam unde sunt copiii noştri. Dar nu vă gândiţi că suntem nişte părinşi iresponsabili care şi-au lăsat copiii la Constellation. Nu. Ştiam. Ştiam unde erau şi ştiam că după ce petrec vom merge să îi recuperăm şi că urmau să revină acasă", a declarat o mamă care își căuta copilul care se afla în noaptea de Revelion în barul care a ars din stațiunea de schi.