Antena 3 CNN Externe Un elicopter american a omorât "din greşeală" cinci poliţişti afgani

Un elicopter american a omorât "din greşeală" cinci poliţişti afgani

Un elicopter american a omorât "din greşeală" cinci poliţişti afgani
01 Aug 2013   •   17:52

Un elicopter de asalt american, din cadrul contingentului NATO din Afganistan, a aplicat din greşeală un atac necruţător asupra poziţiilor deţinute de poliţia afgană aliată, din provincia Nangarhar. În urma acestui incident, cinci ofiţeri afgani şi-au pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi, transmite Reuters, care îl citează pe Ahmad Zia Abdulzai, purtătorul de cuvânt al administraţiei locale.

"Un aparat de zbor american s-a angajat în luptă şi din greşeală a omorât cinci membri ai Poliţiei Naţionale Afgane", a adăugat şi Bryan Gatewood, purtătorul de cuvânt al forţelor NATO din regiune.

Cu puţin timp înainte de incident, reprezentanţii comandamentului militar afgan din acea provincie au cerut sprijin aerian din partea NATO, după ce unul dintre posturile sale fusese atacat de talibani. La scurt timp după efectuarea apelului, tocmai acest post a fost atacat din greşeală.

Reprezentanţii ISAF, sub conducerea NATO, au declanşat o anchetă pentru a stabili circumstanţele acestui incident.

×
Parteneri
Sticlele ce nu vor mai fi acceptate de aparatele de reciclare, de la 1 iulie
x close