Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Chiar și în caz de ''Grexit''. Ce se va întâmpla cu bancnotele euro din Grecia

Chiar și în caz de ''Grexit''. Ce se va întâmpla cu bancnotele euro din Grecia

Chiar și în caz de ''Grexit''. Ce se va întâmpla cu bancnotele euro din Grecia
Sursa foto: Foto: Agerpres
09 Iul 2015   •   14:22

Cuvântul ''euro'' cu caractere grecești va rămâne înscris încă mult timp pe bancnotele monedei unice chiar și în cazul unui eventual ''Grexit'', notează AGERPRES.

Chiar dacă Atena va renunța la euro, va dura ani până când acest cuvânt va dispărea de pe bancnotele aflate în circulație, mai precis până când Banca Centrală Europeană sau băncile centrale naționale vor tipări bancnote noi.

Într-un articol din 2011, despre povestea intrării Greciei în zona euro, tot Slate relata un fapt ce părea atunci anodin: cu prilejul unui summit european din 1997, ministrul elen de finanțe din acea vreme, Yannis Papantoniou, ceruse cu mare insistență înscrierea cuvântului 'euro' în limba greacă pe bancnotele euro, deși țara sa nu făcea atunci parte din uniunea monetară.

Cererea s-a lovit atunci de opoziția fermă a Germaniei. Potrivit Bloomberg, ministrul de finanțe german i-a replicat atunci omologului său grec că nu voia să înscrie pe moneda unică 'litere caraghioase'.

Oricum însă, Grecia, intrată în zona euro în anul 2000, a avut câștig de cauză, obținând ca alfabetul grec să figureze pe bancnote. O victorie simbolică asupra Germaniei, cu 15 ani înaintea 'războiului nervilor' care îi opune în prezent pe cancelarul german Angela Merkel și pe prim-ministrul elen Alexis Tsipras.



×
Subiecte în articol: Grecia euro
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close