Antena 3 CNN High Tech Cum arată smartphone-ul care costă 33 de dolari. A fost lansat deja pe piaţă

Cum arată smartphone-ul care costă 33 de dolari. A fost lansat deja pe piaţă

Cum arată smartphone-ul care costă 33 de dolari. A fost lansat deja pe piaţă
de O.P.    |    26 Aug 2014   •   12:44

Producătorul de software Mozilla Corp a lansat, luni, pe piața din India, primul său smartphone low-cost, la un preț de 1.999 de rupii (33 de dolari), în încercarea de a cuceri o cotă de piață cât mai mare în a doua cea mai populată țară din lume, transmite Bloomberg.

Dispozitivul, denumit Cloud FX, are un display de 3,5 inch, o memorie RAM de 128 de megabiți, o cameră cu o rezoluție de doi megapixeli și un procesor cu o putere de un gigaherț.

Telefonul rulează sistemul de operare Firefox și oferă jocuri și alte tipuri de conținut prin magazinul său de aplicații.

Aparatul, pus luni în vânzare, este produs de compania indiană Intex Technologies.

"Cea mai importantă barieră pentru utilizatorii de telefoane mobile obișnuite o reprezintă costul și posibilitățile de utilizare', a declarat directorul de marketing de la Mozilla, Jane Hsu.

"Credem că acesta este cel mai bun telefon pentru ei", a adăugat Jane Hsu.

Smartphone-ul ieftin de la Mozilla ar putea avea succes pe piața din India unde mai mulți oameni accesează Internetul prin smartphone decât prin computer. Potrivit estimărilor companiei de marketing Mediacells, consumatorii din India vor cumpăra 225 de milioane de smartphone-uri în acest an.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close