Antena 3 CNN Timp liber Fun O "descoperire" făcută de premierul Putin a fost de fapt regizată. Vezi despre ce e vorba

O "descoperire" făcută de premierul Putin a fost de fapt regizată. Vezi despre ce e vorba

O "descoperire" făcută de premierul Putin a fost de fapt regizată. Vezi despre ce e vorba
Sursa foto: Foto: ibtimes.com/Reuters
de M.Z.    |    05 Oct 2011   •   17:54

O descoperire făcută de premierul Vladimir Putin în timpul unei expediţii arheologice şi dată publicităţii în urmă cu două luni a fost, de fapt, un eveniment regizat.

În luna august, prim-ministrul rus a făcut o scufundare în timpul căreia a descoperit două amfore antice, care ar fi stat pe fundul mării cel puţin 1.500 de ani. Cu toate acestea, ele nu erau acoperite de alge sau cochilii.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dimitri Peskov, a recunoscut miercuri, în timpul unui interviu, că totul a fost, de fapt, regizat. Amforele fuseseră găsite cu ceva timp înainte, curăţate, după care puse din nou în apă. Peskov nu a precizat însă cine a regizat evenimentul.



×
Subiecte în articol: Vladimir Putin descoperire
Parteneri
Misterul navei scufundate în Marea Neagră se adâncește
x close