Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă De astăzi, fiecare român va avea un dosar medical electronic. Fraudele din sistemul sanitar vor fi eliminate, susţine ministrul Sănătăţii

De astăzi, fiecare român va avea un dosar medical electronic. Fraudele din sistemul sanitar vor fi eliminate, susţine ministrul Sănătăţii

De astăzi, fiecare român va avea un dosar medical electronic. Fraudele din sistemul sanitar vor fi eliminate, susţine ministrul Sănătăţii
de M.T.    |    01 Iun 2014   •   10:11

De astazi,  fiecare român, indiferent dacă este asigurat sau nu, va avea un  dosar medical electronic. Acesta va fi iniţiat la primul consult şi va contine întreg istoricul medical al fiecărui pacient.

Va fi foarte util în situaţii  de urgenţă şi totodată va elimina fraudele din sistemul sanitar, o declară chiar Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Medicii care refuză să folosească dosarul electronic vor putea primi sancţiuni, de la avertisment până la amenzi.

În  situaţii de urgenţă, medicii vor avea acces la tot istoricul medical al pacientului. Alergii, grupa de sânge, bolile cronice, proteze, internări şi ultimele prescripţii, toate se vor afla în dosarul electronic de sănătate.

Astfel, vor fi comasate toate informaţiile împărţite, în prezent,  în fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor.

În felul acesta decizia medicala va fi una bazată pe informaţii din surse diferite, dar disponibile în timp real şi securizat.

De altfel, folosirea dosarului  de sănătate se poate face fără acceptul pacientului doar în cazul intervenţiilor medicale de urgenţă, iar în rest, numai cu acordul acestuia.

La dosarul electronic au acces  doar pacienţii şi medicii curanţi.

Din punct de vedere medical, dosarul poate fi accesat de toţi medicii care au cod de parafă, sunt specialişti şi au semnătură electronică, în această situaţiei fiind 35.000 de medici.

Accesul se poate face pe baza cardului de asigurări de sănătate sau a matricei de securitate. Matricea este elementul alternativ la card, care reprezintă combinaţii de cifre de pe orizontală şi diagonală şi este proprietatea pacientului.

Acesta poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua şi IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru. Oficialii din sănătate spun că, prin aceste schimbări, fraudarea în sistem va fi imposibilă.

×
Subiecte în articol: sistemul sanitar fraude Nicolae Banicioiu
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close