Antena 3 CNN Politică Dan Mihalache: Sunt convins că îmi voi găsi locul în structura guvernamentală pe altă poziţie

Dan Mihalache: Sunt convins că îmi voi găsi locul în structura guvernamentală pe altă poziţie

Dan Mihalache: Sunt convins că îmi voi găsi locul în structura guvernamentală pe altă poziţie
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    13 Noi 2012   •   11:56

Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, susţine că demiterea sa din funcţie nu vine în urma declaraţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu şi nici a afirmaţiilor sale cu privire la parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.

"Asta (înlocuirea din funcţie - n.r.) este o ştire pe surse (...) da, confirmată, dar dl prim-ministru ar fi trebuit să spună că a fost o discuţie pe care noi am convenit-o împreună, în prezenţa preşedintelui PNL, Crin Antonescu, pentru că eu reprezint PNL în Guvern, discuţie care nu a avut în vedere niciun fel de declaraţii antiamericane, ci doar ideea că eu, fiind o persoană mai profilată politic, care vorbeşte şi la televizor, ar trebui să am o funcţie mai politică decât aceea de adjunct la SGG care e o zonă mai degrabă tehnică. (...) Sper că nu există o legătură cu declaraţiile preşedintelui altfel aş fi foarte dezamăgit. (...) Sunt convins că îmi voi găsi locul în structura guvernamentală pe altă poziţie. Am discutat şi despre asta cu premierul'', a declarat Dan Mihalache, marţi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Mihalache a negat categoric că i s-ar fi reproşat declaraţiile făcute în legătură cu relaţiile dintre România şi SUA.

''Eu sunt un partizan al relaţiilor cu SUA şi, de altfel, de-a lungul timpului cred că am demonstrat lucrul acesta. (...) Dar sigur că în măsura în care cineva îmi spune că relaţiile depind de nu ştiu ce preşedinte de agenţie, de nu ştiu care, eu spun şi cred că spun pe bună dreptate că parteneriatul strategic cu SUA are determinări, obiective mult mai importante decât acest lucru şi cred că am dreptate'', a adăugat Dan Mihalache.

Întrebat dacă ar putea fi numit într-o altă funcţie, el a spus: ''Mai degrabă politică.

Sorin Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului, a fost demis de la Guvern, de către premierul Victor Ponta, a confirmat, marţi, prim-ministrul.

Potrivit unor surse, motivul demiterii lui Mihalache e legat de declaraţiile acestuia care a spus că, dacă parteneriatul cu SUA depinde de ANI, atunci "mai bine fără".

Totodată, Dan Mihalache a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a constatat faptul că pe lângă funcţia din cadrul Executivului, acesta a fost şi administrator la o societate, ceea ce contravine Legii privind demnităţile publice.

Preşedintele Traian Băsescu solicita, luni seară, remanierea a patru parlamentari, inclusiv a lui Mihalache.

Citeşte şi Andreea Lambru, succesoarea lui Mihalache la Guvern, are 27 de ani şi a lucrat la cabinetul lui Stroe







×
Subiecte în articol: Dan Mihalache Victor Ponta
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close