Antena 3 CNN Politică Năstase: Soros i-a făcut cadou lui Băsescu un "buldog"

Năstase: Soros i-a făcut cadou lui Băsescu un "buldog"

Năstase: Soros i-a făcut cadou lui Băsescu un "buldog"
20 Oct 2017   •   15:34

În plin scandal cu dezvăluiri despre "statul paralel", Adrian Năstase prezintă, vineri, detalii despre felul în care acesta a fost creat.

Fostul premier publică pe blogul său, sub titlul "Omul și sistemul", o fabulă ale cărei principale personaje sunt Traian Băsescu și George Soros.

"In 2005, un om a primit, de la George Soros, un buldog. El s-a apucat sa-l dreseze si să-l invete sa-i atace ne-prietenii. L-a trimis si la Bruxelles să se perfectioneze si să-si ascută dintii. Apoi, omul le dadea cateilor din sat ramasite de mancare si, din cand in cand, ca să-i sperie, le arăta licuriciul. Asta ca să nu se implice atunci când buldogul ii ataca adversarii.

A trecut un an, au trecut nouă, omul si-a pierdut din puteri. Intr-o zi, flămand, buldogul, a inceput s-si alerge stăpânul. Si face acest lucru si in prezent. Prietenii omului cred că buldogul e de vină. Eu am o alta părere.

Legendă (pentru cei care nu au inteles): omul este Traian Băsescu iar buldogul este „sistemul” (prezentat in anumite povestiri, ca o entitate ezoterică, impersonală).

Concluzie (cum ar spune un cunoscut al meu): „Hai să n-o mai ciufulim atata”. Chiar nu-mi plac cei care fac pe prostii ca nu au inteles  cine a construit „Sistemul”. Iar unii dintre ei chiar au pus umărul", a scris Adrian Năstase.

 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close