Antena 3 CNN Politică Premierul Victor Ponta: Nebunia şi acuzaţiile în campania electorală trebuie să aibă o limită

Premierul Victor Ponta: Nebunia şi acuzaţiile în campania electorală trebuie să aibă o limită

Premierul Victor Ponta: Nebunia şi acuzaţiile în campania electorală trebuie să aibă o limită
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    06 Iul 2012   •   21:35

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, şi premierul Victor Ponta au susţinut, vineri seară, o conferinţă de presă pe tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

"Parlamentul României şi-a exercitat dreptul constituţional de a exercita suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. S-a decis suspendarea lui Traian Băsescu şi s-a convocat referendumul, în data de 29 iulie", a spus Crin Antonescu, în debutul conferinţei.

"Astăzi, deşi a fost o zi tensionată, s-a întâmplat un lucru normal, şi s-a întâmplat un lucru care dovedeşte că funcţionarea statului de drept, a structurilor democratice ale statului român este o certitudine", a declarat Antonescu.

Propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a trecut, vineri, de votul Parlamentului. S-au înregistrat, oficial, 256 de voturi în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce împotriva propunerii au fost 114 voturi, iar două voturi a fost declarate nule.

Premierul Victor Ponta a garantat că voinţa românilor va fi respectată. "Este extrem de important să dovedim ca acuzaţiile aduse României, ca ţară, nu se confirmă. Sunt dispus să solicit preşedintelui interimar sprijinul pentru a îndrepta lucrurile care n-au făcut posibilă integrarea României în Uniunea Europeană", a spus liderul PSD.

"Garantez sprijinul meu total pentru preşedintele intermar. (...) Guvernul are obligaţia să asigure îndeplinirea tuturor obligaţiilor care revin ţării ", a adăugat Victor Ponta.

"Trebuie să încercăm să revenim la ceea ce înseamnă o ţară normală", a subliniat premierul.


Citeşte şi :Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, preia interimatul funcţiei de şef al statului

Guvernul se va reuni sămbătă pentru organizarea referendumului de suspendare a preşedintelui

Băsescu a sesizat Curtea Constituţională. Care este motivul preşedintelui României

Se scandează "Jos Băsescu" în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca: „Hai, Băse, în piaţă, se dă whisky cu gheaţă“

Miting anti-Băsescu în Piaţa Universităţii. Peste 300 de protestatari cer demisia lui Băsescu



×
Subiecte în articol: Victor Ponta Victor Ponta premier
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close