Primării privilegiate: 800.000 lei pentru satul natal al premierului Boc şi un milion pentru edilul Pandele
Toate aceste sume au fost repartizate prin aceeaşi hotărâre de guvern prin care au fost alocate şi distribuite distribuit fonduri totale de 68,3 milioane lei către peste o mie de primării din ţară.
Majoritatea unităţilor administrative au primit sume cuprinse între 3-4.000 lei, cazul celor mai multe primării ale PSD şi PNL şi până la 400.000 lei, situiaţia mai multor primării PDL şi UDMR.
Printre cele mai mari sume alocate de Executiv au fost cele destinate satului Răchiţele (comuna Mărgău, judeţul Cluj), care a primit 450.000 lei pentru reabilitarea dispensarului medical şi încă 350.000 lei pentru lucrări de reparaţii la căminul cultural.
Alte 500.000 lei au fost alocate de Guvern pentru amenajarea ştrandului termal "Neptun" din municipiul Arad, condus de către democrat-liberalul Gheorghe Falcă, iar un milion de lei au fost transferate oraşului Voluntari, condus de Florentin Pandele, susţinător al grupului parlamentarilor independenţi.
O altă sumă importantă, de două milioane lei, a fost alocată pentru proiectul privind întreţinerea periodică a sistemului rutier-covor asfaltic în municipiul Cluj-Napoca.
-
FĂRĂ NUMĂR PENTRU FISC
09 Aug, 19:29 | 1 comentarii
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii
-
Nu am crezut niciodata ca voi fi capabil din tot sufletul sa il regret pe Ceausescu. Da il regret! Si nu am 60 de ani, am doar 28. Bai fratilor Ceausescu era nebun si magalomanic, dar nu fura pentru el. Daca s-ar trezi cizmarul ar mai face inca 2 canale cu voi. TRAIASCA PARTIDUL, CEAUSESCU ROMANIA! Mare om, mare erou!
-
FELICITARI PT DRUMUL ASFALTAT IN SATU NATAL............... OARE E CORECT ASA CEVA? ALTE SATE NU MAI SUNT DOMNULE BOK? AM UITAT ACELA ERA SATUL DUMNEAVOASTRA NATAL,IAR PRIMARULUI DE ACOLO: PE CINE ABURITZI DOMNULE :? CA DL BOK NU ARE NICI O LEGATURA?........... E DE RASSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS
-
Domnule care te intrebi daca e sau nu corect cu asfaltarea acelei zone din Rachitele. Pe de o parte intr-adevar drumul necesita reparatii, pe de alta parte este poarta de intrare in Apuseni, face parte din infrastructura. Daca tot vrem sa incurajam turismul, foarte bine. La Padis se ajunge pe acolo. Daca acolo nu bagam ca e Boc, dincolo ca e Geoana samad, inseamna ca intr-adevar am ajuns un popor de paranoici.
-
LA MOARTE CU TINE SECWRISTULE. TRADATOR DE TARA PRIN SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE
-
Sa intelegem ca i se pregateste retragerea lui Boculet in satul natal? Cu banii astia se amenajeaza o faneata sa aiba unde sa coseasca si un tapsan sa mearga cu gastele. Sa nu mai intre bietele gaste in gradinile oamenilor caci nu au nici o vina ca le pazeste un iresponsabil. Sa Traiasca Bine! la coasa si cu gastele in satul natal!
-
Nepasare sau tradare la Bucuresti
PLANUL "UNGARIA MARE" TINTESTE ROMANIA
Ungaria se pregateste pentru preluarea euroregiunilor cu etnici maghiari * Inclusiv cu partide neonaziste, paramilitare, de tip Jobbik * Mass media maghiara s-a infiltrat in Ardeal si indoctrineaza populatia * SRI monitorizeaza atent fenomenul, dar politicienilor romani nu le pasa * UDMR incurajeaza noua stare de fapt
http://www.agentia.org/ -
deci s-a dat comunei Rachitele din comuna Margau..... si in comuna rachitele mai sunt si alte comune? Eu cred ca cel care a scris stirea e din Comuna Primitiva
-
putina lume stie de ce a primit boc ou cu dedicatie de la tacsu. Tacsu a tot zis: Tzarane,da bani la tzarani. In cele din urma,urmare a oului de boc primit in mecla a dat bani tzaranilor. ca se saturasera tzaranii de ascultat Cureaua si Pusca Lunga asa ca au zis ca e nevoie de fonduri sa asculte cele mai noi manele
-
Sa fim seriosi fiecare dintre noi am face ceva pentru locul natal. Nu aici este hotia acestui pitic.
-
Sigur, cind se da este bine,dar, eu cred ca intelept ar fi sa dea cit mai mult la politie si jandarmi astfel incit sa-i motiveze strasnic.O sa aiva foarte curind mare nevoie de ei. Este problema de zile sau cel mult 2 luni. Banii de la Rachitele sunt pentru buncarul personal si personalul de paza.
-
Si raposatul a ajutat Scornicestiul! Este normal si frumos sa nu uiti de unde ai plecat!
-
pe strada mihai eminescu se construieste ilegal un bloc de 7 etaje. ontanu, sectia 6, politia comunitara toti refuza sa-i opresca chiar daca instanta le-a oprit lucrarile. spaga a pornit de la 50.000 de euro de institutie. beneficiar viorel gheorghiu cel care si-a inscenat furtul propriei mesini pt. a incasa asigurarea. o tara minunata
-
PARINTI LUI BOC AU PENSII FARA SA FI LUCRAT MACAR O ZI LA STAT S-AU CAP; IAR ALTI DUPA 40 DE ANI AU 150 DE EURO; CORECT,NU ?
-
EXCELENT FAPTUL CA EMIL SI-A AMINTIT DE SATUCUL SAU DIN CARE A PLECAT SI DESI EL A RAMAS MIC DAR A AJUNS OM MARE SI TARE DAR PROST, DE CAND PAZEA GASTELE. PORCII SI VACILE. DAR TREBUIE SA DAI SI PENTRU PLEKOIU LU LENUTZI MUDREA, CA ALFEL O SA TE URECHEZE TOVARASUL. DUPA VOI TREBUIE SA SE VADA CARE AU FOST LOCALIATI PDL-IZDE.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






ura ura...cel mai bun exemplu de comunism!!!! traim in comunism E CAR!