Antena 3 CNN Actualitate 25 de ani de la alegerile din "Duminica Orbului". "Pentru noi înseamnă un lucru nemaipomenit fiindcă VOM ALEGE"

25 de ani de la alegerile din "Duminica Orbului". "Pentru noi înseamnă un lucru nemaipomenit fiindcă VOM ALEGE"

25 de ani de la alegerile din "Duminica Orbului". "Pentru noi înseamnă un lucru nemaipomenit fiindcă VOM ALEGE"
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Mai 2015   •   08:07

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la primele alegeri libere, după căderea regimului comunist. Pe 20 mai 1990, românii au ales pentru prima dată liber. Prezenţa la urne a fost uriaşă, peste 86%, o prezenţă care nu s-a mai înregistrat niciodată în ţara noastră după Revoluţie.

Candidatul FSN, Ion Iliescu, a câştigat din primul tur, cu 85%, învingând reprezentanţii partidelor istorice, Ion Raţiu, candidatul PNŢCD şi Radu Câmpeanu, cel al PNL.

În 1990 s-au organizat primele alegeri libere după aproape 50 de ani de dictatură comunistă. Revoluţia din decembrie 1989 eliberase ţara de sub jugul regimului ceauşist, dar o lăsase ancorată într-o confuzie generală. Totuşi, românii îşi doreau, cu emoţie, să îşi folosească după 50 de ani dreptul la vot.

"Pentru noi înseamnă un lucru nemaipomenit fiindcă vom alege. Nu vom merge pur şi simplu să ne punem o semnătură cum am pus-o atâţia ani. Încă odată, vom alege, nu vom merge la vot. Sper ca romanii să fie conştienţi de ce reprezintă această zi memorabilă pentru noi", a afirmat, la acea vreme, o alegătoare.

Mulţi dintre alegători nu aveau conturată o idee despre candidaţii care participau la primul scrutin liber, însă iluzia că vor decide soarta ţării i-a împins la urne într-un procent covârşitor.

Însă conducerea provizorie a ţării fusese preluată încă din zilele Revoluţiei, de Frontul Salvării naţionale condus de Ion Iliescu, candidatul acuzat de opoziţie că pune bazele unei Românii neo-comuniste. În primul tur al alegerilor prezidentiale Iliescu îi avea contracandidaţi pe reprezentanţii partidelor istorice: liberalul Radu Câmpeanu şi ţărănistul Ion Raţiu.

Pe 20 mai, românii s-au înghesuit la urne. 85% din populaţia cu drept de vot a participat atunci la primele alegeri prezidenţiale de după căderea regimului comunist. Au votat peste 14 milioane de cetăţeni. Atunci s-a înregistrat cea mai mare participare la vot din istoria post-decembristă. Ion iliescu a câştigat scrutinul cu un procent de 85% din voturi şi a devenit primul preşedinte ales al României.

×
Subiecte în articol: revolutie
Parteneri
Preşedintele Iranului, găsit mort în elicopterul prăbuşit
x close