Antena 3 CNN Actualitate ANM: Ploi şi vijelii în aproape toată ţara, de joi până vineri la prânz

ANM: Ploi şi vijelii în aproape toată ţara, de joi până vineri la prânz

ANM: Ploi şi vijelii în aproape toată ţara, de joi până vineri la prânz
Sursa foto: Foto: Agerpres
03 Iun 2015   •   15:48

Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii vor fi, joi, în Moldova, Transilvania şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, iar joi noapte şi vineri dimineaţă va fi instabilitate atmosferică în jumătatea de sud a ţării, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Informarea meteorologică intră în vigoare joi, la ora 12.00 şi este valabilă până vineri, la aceeaşi oră.
   
"Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30 - 40 l/mp", potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
   
Joi după-amiază, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată îndeosebi în Moldova, Transilvania şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Începând de joi seară şi până vineri dimineaţă, instabilitatea atmosferică se va semnala în jumătatea de sud a ţării.
 

×
Subiecte în articol: prognoza meteo
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close