Antena 3 CNN Actualitate Antonescu, despre cererea lui Ponta ca Băsescu să nu mai terorizeze cetăţenii: Sper că este doar polemică politică

Antonescu, despre cererea lui Ponta ca Băsescu să nu mai terorizeze cetăţenii: Sper că este doar polemică politică

Antonescu, despre cererea lui Ponta ca Băsescu să nu mai terorizeze cetăţenii: Sper că este doar polemică politică
Sursa foto: Foto: Mediafax
15 Aug 2012   •   20:01

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu este de acord cu afirmaţia premierului Victor Ponta, care îi ceruse lui Traian Băsescu să nu mai terorizeze cetăţenii, exprimându-şi speranţa că este doar polemică şi precizând că, dacă cineva terorizează vreun cetăţean, atunci ministrul Justiţiei trebuie să ia măsuri.
   
"Sper că este doar o vorbă de polemică politică şi nu o vorbă de ministru al Justiţiei, pentru că, dacă cineva terorizează un cetăţean al României, trebuie de îndată luate măsurile pentru ca el să fie împiedicat să o facă, iar dacă nu, şi unii cetăţeni ai României au probleme, atunci autorităţile statului, ministrul Justiţiei, de exemplu şi nu domnul Traian Băsescu, sunt cei îndrituiţi şi obligaţi să ia măsuri", a spus Antonescu.
   
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că anchetarea celor ce au votat la referendum este o "persecuţie politică", că îi transmite procurorului general că nu se poate prevala de autoritatea ministrului Justiţiei pentru această acţiune şi îi cere lui Traian Băsescu să oprească această acţiune, informează Mediafax.

Ponta a declarat că o coabitare cu Traian Băsescu va putea exista mai ales în condiţiile în care preşedintele suspendat, de data aceasta, după a doua suspendare, ar înţelege că trebuie să respecte Constituţia României şi atribuţiile lui constituţionale.

"Eu am fost dispus şi începând cu 7 mai, atunci când am primit votul Parlamentului, să încerc să găsesc o colaborare instituţională cu Traian Băsescu. Din păcate, lucrul acesta nu a fost posibil şi nu din vina mea. Ca o dezvăluire: a doua zi după alegerile locale, pe 11 iunie, am primit un telefon de la preşedintele Băsescu atunci, care mi-a spus pe un ton foarte agresiv că a tăcut destul şi că va ieşi la luptă împotriva mea şi a Guvernului şi a USL-ului. Practic, de atunci, domnul Băsescu mi-a dovedit că nu a acceptat şi nu va accepta probabil niciodată ideea de a avea un guvern care să nu-i fie obedient, aşa cum au fost guvernele Boc şi Ungureanu şi m-am pregătit şi eu şi ne-am pregătit cu toţii de războiul care era inevitabil", a spus Ponta.
   

×
Subiecte în articol: Victor Ponta
Parteneri
Pensii mai mari pentru români, cu aceste acte
x close