Antena 3 CNN Actualitate Avere nejustificată. Fostul şef al Gărzii Financiare Bucureşti rămâne fără 1,8 milioane de lei

Avere nejustificată. Fostul şef al Gărzii Financiare Bucureşti rămâne fără 1,8 milioane de lei

Avere nejustificată. Fostul şef al Gărzii Financiare Bucureşti rămâne fără 1,8 milioane de lei
Sursa foto: Foto: dcnews.ro
de M.Z.    |    09 Mai 2012   •   11:04

Fostul şef al Gărzii Financiare Bucureşti, Stelică Constantin (fost Barna), va rămâne fără aproape 1,8 milioane de lei, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis să-i confişte o parte din avere, admiţând astfel solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Instanţa îi va reţine lui Constantin suma de 1.770.886 lei, reprezentând avere nejustificată, informează Agerpres. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Pe 4 iulie 2011, ANI a constatat existenţa unei diferenţe semnificative de 3.111.257 lei (aproximativ 740.776 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de Stelică Constantin (fost Barna) în perioada exercitării funcţiilor de consilier general în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (2004 - 2008), consilier local în cadrul Consiliului Local Otopeni (2008 - prezent) şi comisar-şef/director coordonator al Secţiei Gărzii Financiare Bucureşti (2009 - 2011).

Astfel, veniturile totale obţinute de Stelică Constantin în perioada exercitării celor trei funcţii au fost de 315.583 lei, iar averea deţinută şi pentru care au fost identificate părţi de natură nejustificată, conform datelor înscrise în evidentele fiscale, este de 3.426.840 lei, potrivit ANI.

Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă.

În iunie 2011, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, l-a demis pe şeful Gărzii Financiare Bucureşti, Stelică Constantin, cu trei zile înainte de expirarea mandatului.

×
Subiecte în articol: bani
Parteneri
România, la doar un procent distanţă de înghețarea pensiilor
x close