Antena 3 CNN Actualitate CE a sistat plăţile pentru un program de dezvoltare regională. UE cere verificarea contractelor

CE a sistat plăţile pentru un program de dezvoltare regională. UE cere verificarea contractelor

CE a sistat plăţile pentru un program de dezvoltare regională. UE cere verificarea contractelor
Sursa foto: Foto: Intact Images
20 Iun 2011   •   21:11

Comisia Europeană a sistat plăţile pentru programul "Îmbunăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport", din pricina unor deficienţe constatate. Reprezentaţii Comisiei au cerut autorităţilor din România verificarea tuturor contractelor de lucrări încheiate cu beneficiarii acetui program, informează MDRT, într-un comunicat transmis către Mediafax.

"În Raport, Comisia Europeană vorbeşte despre deficienţele din sistemul de achiziţii publice folosite în adjudecarea contractelor de lucrări în cadrul Axei 2 a POR: utilizarea unor criterii de selecţie discriminatorii de către autorităţile contractante în selecţia constructorilor, folosirea nejustificată a procedurii accelerate şi lucrări suplimentare contractate ca lucrări similare", se arată într-un comunicat al MDRT.

Astfel, din pricina deficienţelor constatate, CE a transmis Ministerului Dezvoltării decizia de întrerupere a plăţilor intermediare până la îndeplinirea măsurilor cerute.

"Comisia Europeană a propus autorităţilor române să verifice toate contractele de lucrări încheiate de beneficiarii Axei 2 (124 de contracte de lucrări adjudecate). După această etapă de verificare care se va desfăşura în lunile iulie-august 2011, autorităţile române vor transmite Comisiei Europene concluziile verificărilor şi propuneri de acţiune", se precizează în comunicat.

Mai mult decât atât, Comisia a cerut României să eficientizeze sistemul de management şi control în domeniul achiziţiilor publice, sistem în care ANRMAP şi UCVAP sunt instituţii naţionale responsabile, mai arată ministerul.

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close