Antena 3 CNN Actualitate Cum vede reprezentantul celui mai puternic stat din Europa situaţia din România. "În ţară trebuie să..."

Cum vede reprezentantul celui mai puternic stat din Europa situaţia din România. "În ţară trebuie să..."

Cum vede reprezentantul celui mai puternic stat din Europa situaţia din România. "În ţară trebuie să..."
de O.P.    |    06 Sep 2012   •   08:50

Ambasadorul Germaniei a declarat că România trebuie să ajungă în situaţia de a redobândi încrederea politică şi economică pierdută.   "În ultimii cinci ani, instituţiile româneşti au străbătut un proces de modernizare care a contribuit în mod decisiv la clădirea încrederii în piaţa românească. Astăzi, este important să continuăm acest proces de modernizare cu hotărâre şi determinare pentru ca - şi acesta este interesul nostru comun - România să-şi valorifice marele potenţial şi să poată îndeplini dezideratele cetăţenilor săi legate de o societate pluralistă, democratică, solidară, bazată pe statul de drept. În acest scop, ca de altfel şi pentru atingerea obiectivelor sale prioritare care ţin de politica externă, este nevoie de încredere. Actualmente, România se confruntă cu o situaţie dificilă, aceea de a redobândi încrederea politică şi economică pierdută", a declarat ambasadorul german, într-un discurs susţinut miercuri seară la un eveniment de marcare a 10 ani de la înfiinţarea Camerei de comerţ şi industrie româno-germane.
  
De asemenea, ambasadorul Von Mettenheim a arătat în continuare că deciziile recente ale mai multor companii germane de a investi în România reprezintă un capital de încredere care nu trebuie dezamăgit. "Prin urmare, deciziile investiţionale mai recente ale unor companii germane, şi acestea sunt în număr surprinzător de mare, au semnificaţia unui capital de încredere care nu se vrea dezamăgit", a afirmat ambasadorul.
  
El a argumentat şi că "economia şi politica sunt indivizibil legate între ele". "Deoarece fundamentul relaţiilor şi al afacerilor noastre îl reprezintă, nu în ultimul rând, valorile şi principiile comune care ne unesc la nivelul Uniunii Europene şi pe care suntem chemaţi să le apărăm atât în exterior, cât şi în interior", a spus Von Mettenheim.
  
Oficialul german a precizat că, în ultimii 10 ani, cele 500 de companii membre ale Camerei de comerţ şi industrie româno-germane au realizat "un bilanţ impresionant şi de valoare strategică", reprezentat de peste 200.000 de locuri de muncă realizate în România, precum şi un aport de capital german de circa 7 miliarde de euro.

×
Parteneri
Pensii mai mari pentru români, cu aceste acte
x close