Antena 3 CNN Actualitate Dan Diaconescu, agent imobiliar pentru Marian Vanghelie

Dan Diaconescu, agent imobiliar pentru Marian Vanghelie

Dan Diaconescu, agent imobiliar pentru Marian Vanghelie
07 Iul 2015   •   17:49

Dan Diaconescu a afirmat în faţa procurorilor că a făcut tranzacţii de milioane de euro pentru Marian Vanghelie, a arătat Alessandra Stoicescu în ediţia de marţi a emisiunii "100 de minute".

Dan Diaconescu i-ar fi promis lui Marian Vanghelie, la rugămintea acestuia, că îi va găsi o casă pe masura functiei de primar. 

"Noi (angajați ai grupului OTV) am început să căutăm un imobil care să corespundă cerințelor familiei Vanghelie și să fie la un preț cât mai bun, astfel încât să putem și noi să adăugăm un comision la această tranzacție. Întrucât doream să fiu foarte fair-play în această tranzacție, i-am propus lui Vanghelie Marian ca atunci când identific o vilă (...) să meargă să o vizioneze", le-a spus Dan Diaconescu procurorilor.

"I-am solicitat domnului Marian Vanghelie, în mod repetat, să îmi dea actele pentru a merge la notar, dar acesta mă tot amâna. Până la urmă, mi-a zis că nu are încă banii pentru a cumpăra acest imobil şi o să vadă ce face. (..) Până la urmă, mi-a trimis documentele unei persoane căreia urma să îi vând acest imobil (...) l-am trimis pe Niculae Mircea Sorin (persoana care a fost trimisă de Vanghelie să cumpere imobilul) la bancă să obţină un credit pentru a-mi achita imobilul", mai spunea Dan Diaconescu în declaraţia dată în faţa anchetatorilor.


Marian Vanghelie a fost trimis în judecată marţi, pentru infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.



×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close