Desenele animate înainte de '89: De ce a fost interzisă soţia lui Popeye şi cum se traducea din japoneză

ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // "Dar e nedrept !", se aude din sufragerie replica energică a lui Calimero, puiul de găină, care e la modă mereu cu o jumătate de coajă de ou pe cap. Tom şi Jerry îşi pregătesc în hol arsenalul de tigăi şi mături, pentru a da proba de viteză într-un nou serial de desen animat. Calimero e pe sfârşite, Tom şi Jerry se caţără în televizorul alb-negru, care are butoanele defecte şi pe care trebuie să le comuţi cu patentul, dacă vrei să vezi alt program şi cei doi dau drumul la alergat. Show-ul a început, Gigel a dispărut din faţa blocului şi iată-l cu ochii zgâiţi în faţa unui Cosmos (televizor din perioada comunistă - n.r.). Tom îi dă cu farfuria în cap lui Jerry, îl proiectează pe un perete, Gigel zice "oau" şi cască ochii mai mult. Tom se pregăteşte de o nouă mişcare triumfală, dar începe să se mişte în reluare, Jerry zace în continuare agăţat de zid, iar curentul se întrerupe. Televizorul s-a închis, lumina s-a stins, noapte bună copii. Desenele animate din comunism sunt printre elementele definitorii ale ?generaţiei de dinainte de "89?. Atunci, copiii aşteptau nerăbdători în fiecare seară cele cinci minute de desene animate care erau difuzate de singurul post de televiziune din România, cel public. Dacă ajungeau la timp acasă de la şcoală sau de afară şi dacă nu era tăiat curentul electric, elevii mai apucau să vizioneze aproape zece minute în cadrul programului "Gala desenului animat", din fiecare sâmbătă după-amiază. Antena3.ro vă prezintă un material despre cum erau realizate tehnic dozele de bucurie în comunismul românesc, despre vocile care dublau desenul animat şi despre cenzura asupra serialelor animate din televiziunea publică de atunci.

Povestiri din pădurea verde, Bugs Bunny, Ciocănitoarea Woody, Mihaela, Mianuel şi Bălănel, Lolek şi Bolek. Acestea sunt câteva dintre desenele animate care se numără printre dozele de zece minute de bucurie dinaintea jurnalului de seară, difuzate la televiziunea publică înainte de 1989. Vocea dulce şi copilărească, cea care interpreta atunci mai multe personaje în acelaşi timp rămâne şi acum una pe care o recunoşti chiar şi pe stradă, iar emisiunea "Gala desenului animat" zăboveşte încă în culisele vieţii noastre cotidiene, deşi cortina ei s-a tras demult. O lume în care evadai şi care îţi făcea poate viaţa mai bună decât era de fapt în realitate: desenele animate dinainte de 1989.

"Lectura : Georgeta Chira"

În comunism, desenele animate rulau nu numai zece minute înaintea jurnalelor de seară, dar şi în matineele de vacanţă, în care se difuzau treizeci de minute de seriale animate, dimineaţa şi după-amiaza. Dublarea lor cu o voce veselă, suavă şi copilărească era presărată de încheierea fiecărui serial cu "Lectura : Georgeta Chira". Persoana din spatele desenelor animate şi care juca toată grădina zoologică într-un singur episod, a fost ingredientul care a dat savoare copilăriei multora dintre tinerii de azi şi care erau copii la vremea respectivă.

Georgeta Chira a început să dubleze desene animate la radio, în 1973, când încă era studentă la filologie în cadrul Universităţii Bucureşti. Atunci, ea realiza o emisiune pentru studenţi şi până a terminat facultatea a lucrat în radio, mai mult pe parte redacţională.

"La radio mi-am lucrat vocea cu care am dublat mai târziu desenele animate din televiziune. Acolo am învăţat inflexiunile vocii, cum să vorbesc mai încet şi cum să-mi formez dicţia", povesteşte Georgeta Chira, vocea prietenoasă din spatele desenelor animate, pentru Antena3.ro.

Chira a ajuns să dubleze desenele animate de la Televiziunea Română (TVR), în urma unei stagiaturi pe timpul verii la un post de radio de pe ştrand, unde cei de la TVR au racolat-o pentru emisiunea studenţească.



În 1972, desenele animate se dublau în direct, pentru că tehnica nu era dezvoltată, ca să poţi înregistra înainte dublarea.

"Prima oară am fost luată pe nepregătite să dublez un serial animat, pentru că a trebuit să înlocuiesc o colegă. Am intrat în studio în direct şi a trebuit să lecturez la prima vedere. Aveam căşti, filmul de desen animat care rula în faţa mea, ţin minte că era unul american, iar când auzeam în căşti începuturile replicilor, trebuia imediat să le traduc în română şi să le adaptez pe moment, astfel încât să nu fie replicile mele prea lungi sau prea scurte, ci bine legate de cele originale?, povesteşte Chira pentru Antena3.ro.

Tot ea adaugă pentru Antena3.ro că era nevoită să citească mai repede sau mai lent, în funcţie de fiecare replică străină, iar toate acestea se întâmplau în direct. Georgeta Chira a continuat să dubleze singură desene animate până la revoluţia din 1989, după care a continuat cu o echipă, în care o voce îi revenea unei singure persoane, pentru că tehnica în domeniu avansase, iar din 2004 s-a reprofilat pe partea redacţională, tot în cadrul televiziunii publice.

"Aveam o metodă prin care să nu fâşâi hârtiile în microfon"

În fiecare seară, în faţa televizorului rusesc, toată familia se strângea să-şi ia doza de câteva minute de desene animate, pentru că programul nu era numai pentru cei mici, ci şi pentru părinţi sau bunici. Produsul finit rula, copiii erau aţintiţi cu ochii în televizor, vocea personajelor îi fermeca, iar când serialul se termina, aşteptau cu nerăbdare a doua zi, pentru a savura din nou bucuria de zece minute. Dar totuşi cum se realizau aceste desene animate în comunism şi în ce condiţii fizice şi tehnice?

Dublajul se făcea din studioul în care se pregăteau înregistrările de sunet, în care era întuneric, pentru că în timp ce rula desenul animat pe un ecran, atenţia voice-over-ului trebuia să fie îndreptată în acelaşi timp şi către textul tradus, pentru a sincroniza dublajul.

"În studio aveam un birou mic la care stăteam, iar pe el un microfon, o lampă mică şi în faţă foile cu textul deja tradus. Erau minim zece pagini pentru un singur episod de desen animat şi care nu trebuiau să foşnească în microfon. Aşa că mi le aranjam pe câte două teancuri în faţa mea şi ca să le dau la o parte, le prindeam de colţul de sus şi încet schimbam foaia", explică Georgeta Chira pentru Antena3.ro.

Se întâmpla ca vocea din spatele desenului animat să şi greşească, "o bâlbă mică sau un s ori un r pronunţat aiurea", după cum adaugă Chira pentru Antena3.ro, însă în timp ce dublai în direct, micile incovenienţe nu erau sesizate de către voice over, doar de către operatorul de sunet.

"Jucam toată pădurea în acelaşi episod"

În timpul dublării, vocea din spatele desenului animat trebuia să fie rapidă în exprimare, dar în acelaşi timp cu o măsură.

"Dacă accentuam prea tare frazele, era vorba de subiectivitate sau era prea teatral, de accea trebuia să corelezi rapiditatea în timp ce jucai vocile personajelor cu atenţia tonului. Jucam toată pădurea şi toată grădina zoologică într-un desen animat, pentru că eram singura voce pe vremea respectivă care făcea dublaj. Eram bărbat, urs, copil, jucam toate rolurile în acelaşi timp?, povesteşte Geta Chira pentru Antena3.ro.

Pentru că la începutul anilor ?70, tehnica nu era dezvoltată şi pentru că dublarea fiecărui desen animat trebuia să aibă în spatele vocii un traducător, se întâmpla ca de multe ori Georgeta Chira să traducă ea însăşi desenele din diferite limbi.

?Cu engleza sau franceza era în regulă, dar în ce priveşte desenele japoneze, era puţin mai greu, însă mergeai pe acţiunea filmului şi pe intuiţie în ce priveşte traducerea frazelor?, adaugă Chira pentru Antena3.ro.

După ce tehinca a evoluat, în spatele vocii, care şi în zilele noastre rămâne în mansarda minţilor multora dintre noi, a apărut şi traducătorul şi redactorul. Cel din urmă se ocupa cu importul desenelor animate din diferite ţări şi de realizarea unor copii ale acestora, care să rămână în filmotecă şi pe care să poată lucra echipa de traducători.

Sentimente în direct, la dublarea desenului animat

Studioul întunecat, în care se vedea doar lumina filmului care rula şi lampa de pe birou. Vocea care se juca cu glasurile personajelor desenului animat era singura în atmosfera pădurii sau a spaţiului din episodul respectiv. Ca să poţi lua la rând toate animalele pădurii, cu o rapiditate gândită şi cu starea de spirit potrivită, aveai nevoie de o altfel de introducere în lumea lor. Trebuia să evadezi din cotidian şi să te transpui în altă lume.

"Ca să poţi transmite publicului toată splendoarea filmului care curge în desenul animat, era nevoie să laşi totul deoparte, iar jumătatea aia de oră cât timp dublai, erai implicat cu toată fiinţa în ceea ce făceai. Era ca şi cum ai fi trecut în altă lume prin oglindă", îşi aminteşte Georgeta Chira pentru Antena3.ro.

Chira mai spune pentru Antena3.ro că avea 23 de ani în 1974, când dubla desene animate la TVR şi că trebuia să le capteze atenţia copiilor prin diferite intonaţii, astfel încât "le vorbeai ca într-o poveste, treceai imediat la altă voce, ca să-l prinzi pe copil pentru încă o perioadă".



"Trăiam desenul animat şi imi erau dragi personajele. Era ca la actorie, acum eram veselă, apoi îmi îngroşam vocea, îmi schimbam intonaţia şi în acelaşi timp trebuia să mă încadrez în durata replicii", explică Chira pentru Antena3.ro.

Emisiunea de desene animate, redusă de la o oră de emisie la 15 minute

Picanteriile din culisele realizării animaţiilor pentru copii nu erau singurele în ce priveşte desenul animat de dinainte de 1989. Si emisiunea în cadrul căreia se difuzau filmele de desen animat are o poveste: de la o oră acordată, emisiunea a fost scurtată după un an la maxim un sfert de oră, genericele au fost tăiate şi ele, iar cenzura se manifesta şi asupra anumitor personaje de desen animat.

"Bună seara, stimaţi telespectatori, dragi prieteni", aşa începea Viorica Bucur emisiunea "Gala desenului animat", care se numea în 1974, anul în care a apărut, "Lumea animaţiei". Etichetele vremii, de la salutul din intro-ul emisiunii şi până la cenzura unor personaje de desen animat, au caracterizat regimul comunist din România.

"Trebuia să arăţi respect faţă de telespectatori, era una dintre regulile vremii respective", spune pentru Antena3.ro Viorica Bucur, prezentatoarea şi realizatoarea emisiunii "Generaţia desenelor animate" (GDA), care a fost gazda GDA imediat după ce şi-a terminat studiile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC).

Bucur lucra deja în TVR, în timp ce îşi urma studiile la secţia de film a IATC, şi s-a gândit, împreună cu echipa de la vremea respectivă, la realizarea unei emisiunii de animaţie, pentru că nu mai erau de ajuns poveştile, din cadrul emisiunii "1001 de seri".

În primul an de la apariţie, emisiunea a durat 60 de minute şi se difuzau în cadrul ei desene precum Donald sau Popeye Marinarul şi se vorbea despre cum se realizează desenele animate de la Disney. Apoi, GDA a început să fie înghesuită sâmbăta, între emisiuile "Tezaur folcloric" sau "Sah" şi a ajuns să dureze 10-15 minute.

"Am fost nevoiţi să tăiem genericele şi prezentam publicului doar un carton cu muzică pe fundal. Într-un sfert de oră apucam să difuzăm patru filme de desen animat", adaugă Bucur pentru Antena3.ro.

"Generaţia desenelor animate", cenzurată din cauza unor personaje ca Olive, 101 dalmaţieni sau Tom şi Jerry

Nu numai genericele şi timpul de emisie a GDA au fost cenzurate, dar şi unele desene animate, pe motiv că ar leza imaginea soţilor Ceauşescu sau că ar instiga la violenţă.

"A fost o perioadă în care soţia lui Popeye, slăbănoaga Olive a fost interzisă, pentru că ar fi semănat cu Elena Ceauşescu, la fel şi în cazul Doamnei şi a Vagabondului. Si 101 dalmaţieni a fost cenzurat, pentru că la vremea respectivă se dăduse o lege, prin care se interzicea să ţii câinii în apartamentul de la bloc. În cazul lui Tom şi al lui Jerry, aceste două personaje au fost şi ele împiedicate să fie difuzate, pentru că instigau la violenţă, îşi dădeau cu tigăile în cap sau alte secvenţe de genul acesta", povesteşte Viorica Bucur o parte dintre picanteriile vremii, pentru Antena3.ro.



Prezentatoarea şi realizatoarea emisiunii "Generaţia desenelor animate" mai explică pentru Antena3.ro că la un moment dat i s-a cerut să modifice genericele emisiunii, pe motiv că unul dintre copiii familiei Ceauşescu era foarte sperios, aşa că a trebuit să improvizeze un generic cu Pinocchio.

"Cenzura desenelor animate s-a resimţit şi asupra imaginii, care la toate emisiunile tv era în realitate color, dar Ceauşescu o voia alb-negru. Fostul dictator şi-a văzut la un moment dat faţa pe imagine color şi i se vedeau petele de pe piele, iar pentru că nu s-a suportat pe el însuşi, a hotărât să ruleze imaginea alb-negru pe televizor", detaliază Bucur pentru Antena3.ro.

Emisiunea "Generaţia desenelor animate" a durat până în 1992-1993, pentru că deja drepturile de autor nu mai permiteau difuzarea desenelor de la Disney şi au început să apară desenele animate "leşinate", după cum le caracterizează Viorica Bucur. Canalele tv au început să se diversifice şi să se specializeze, iar unii oameni nu au continuat să fie dependenţi de televizor, pentru că au început să apară casetele video copiate.

Sursă galerie foto: Georgeta Chira

Paula Safta, Antena3.ro