Femeia vatman care a provocat ciocnirea a două tramvaie în Timişoara s-a ales cu dosar penal
Femeia vatman care a provocat, miercuri, un accident în Timişoara s-a ales cu dosar penal şi este cercetată pentru vătămare din culpă. 17 persoane au fost rănite, după ce două tramvaie s-au ciocnit.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Emil Andrei, a declarat, joi, pentru Mediafax, că femeia este cercetată penal, iar până când instanţa va da o decizie definitivă şi irevocabilă în acest caz, acesteia nu i se suspendă permisul de conducere.
"În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru acuzaţiile de vătămare corporală din culpă. Urmează ca procurorii să înainteze dosarul judecătorilor. În funcţie de decizia acestora se va stabili cum va fi sancţionată vătmăniţa. Tot atunci se va stabili şi dacă îi va fi retras permisul de conducere", a spus Emil Andrei.
Dacă oamenii răniţi în accident decid să depună plângere împotriva femeii, aceştia îi vor putea cere şi daune.
Accidentul s-a produs miercuri dimineaţă în centrul municipiului Timişoara. 17 călători au fost răniţi, după ce două tramvaie s-au ciocnit din cauza unei manevre greşite.
"Cauza accidentului este neacordarea de prioritate. Vatmaniţa care a făcut un viraj greşit conducea în mod normal pe linia 6, iar astăzi (miercuri - n.r.) a condus pe linia 1. Nefiind obişnuită cu traseul, a făcut o manevră greşită. În funcţie de cum se vor finaliza cercetările, vom stabili sancţiunea pe care o va primi şi pe câte zile îi va fi anulat permisul", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.
Antena3.ro
-
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii -
Primăria, operatorii de salubrizare şi ApaNova susţin că sunt pregătiţi să intervină, dacă este nevoie
26 Mai, 19:18 | 0 comentarii -
Şeful IPJ Harghita: Urna găsită la Corund era goală. Oficialul ungar a spus că în interior este cenuşă umană
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Mesaj la pelerinajul maghiarilor de pe Şumuleul Mic: Nu criza să îi sperie pe oameni, ci lipsa de credinţă
26 Mai, 18:03 | 0 comentarii -
Un bărbat a fost rănit la o demonstraţie militară. Omului i-a explodat un proiectil artizanal în mână
26 Mai, 15:25 | 0 comentarii
-
ba a dracu la 2 zile dupa s-a ales si cu dosar penal, mai greu cu aia care spulbera din masini scumpe pietoni pe trecerea de pietoni nu?
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






asigurare profesionala nu exista in ro?