Antena 3 CNN Actualitate Galaţi. Femeie în comă, după ce i-a căzut în cap faţada unui balcon

Galaţi. Femeie în comă, după ce i-a căzut în cap faţada unui balcon

Galaţi. Femeie în comă, după ce i-a căzut în cap faţada unui balcon
21 Dec 2010   •   17:05

O femeie din Galaţi este în comă după ce faţada unuia dintre balcoanele blocului în care locuia s-a desprins şi s-a prăbuşit peste ea. Femeia era chiar la intrarea in scară. Medicii au facut tot posibilul să o scoată din comă, dar traumatismele suferite o menţin în moarte cerebrală. Locatarii se tem ca data viitoare un copil să nu fie ucis de alte bucăţi desprinse de pe peretii blocului.

Femeia ieşise de câteva minute din scara blocului, pentru a merge la cumpărături. A schimbat cateva cuvinte cu vecinii în drum spre magazinul din apropiere. La întoarcere, bucăţile de beton şi cărămizile desprinse din balcon au surprins-o la câţiva metri de uşa de la intrarea în bloc.

 

“Când m-am întors am văzut-o leşinată, numai sânge, toată. Da, poate să moară. Dar ferească Dumnezeu, putea să fie un copil, murea pe loc”, a declarat un vecin.

Locatarii au chemat ambulanta, dar femeia nu mai dadea nici un semn de viaţă. “Pacienta a fost găsită în stop respirator cu traumatism craniocerebral grav, am resuscitat-o şi e la spitalul Sfântul Apostol Andrei”, a declarat dr. Mihai Polinschi - şef Ambulanţa Galaţi.

Femeia a fost operată, dar starea ei nu s-a ameliorat. În prezent este la Reanimare în moarte cerebrală. Reprezentanţii autorităţilor pasează vina de la unii la alţii.

“Şi dacă-i proprietar Primăria, poate să-i cadă orice. Ei ce păzesc? Cine ia chiria. Ei o iau. Daca o iau eu, să aranjeze ei căminul. Deci, Primăria nu se implică. Nu se implică, decât să termine odată cu căminele astea”, a spus primarul Dumitru Nicolae.

“Răspunderea faţă de exploatarea clădirii o are proprietarul. Această clădire a fost predată prin proces verbal în 2001. Ea e în proprietatea CL şi el raspunde de întreţinerea şi exploatarea construcţiei”, a precizat Doruleţ Răzmeriţa - inspector general ISJ Galaţi.

Poliţia şi Parchetul au început deja o anchetă. Din primele evaluări, se pare că faţada a căzut din armăturile balconului din cauza infiltraţiilor de apă.

×
Subiecte în articol: coma femeie
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close