În plină criză, Palatul Victoria înghite 60 milioane euro pentru extindere, consolidare şi modernizare
Pentru a justifica lucrările de modernizare a Palatului Victoria, autorităţile au invocat rezolvarea locativă a funcţionării serviciilor guvernamentale, dar şi includerea clădirii în clasa celor cu risc ridicat de prăbuşire la cutremure.
Consolidarea a fost estimată la aproximativ 10 milioane de euro. 20 de milioane de euro sunt prevăzute pentru modernizarea sediului guvernului, iar alte 30, pentru extindere.
Proiectul este mai vechi şi a fost iniţiat în perioada guvernării Tăriceanu. Conducerea Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat de la acea vreme a încercat să încredinţeze contractul de consolidare şi modernizare a Palatului Victoria prin negociere directă, susţine sursa citată.
Cabinetul premierului a respins, însă, solicitarea, sesizând încălcarea legislaţiei de achiziţii publice.
Actuala conducere a Regiei a invocat secretul de stat pentru a nu organiza o licitaţie publică. Prin urmare, contractul a fost atribuit prin negociere directă, în urma discuţiilor cu o singură firmă.
Conducerea RA-APPS consideră, însă, că legea a fost respectată.
?Pentru derularea procedurii de atribuire a contractului de execuţie s-au obţinut toate avizele necesare. Atât Secretariatul General al Guvernului, cât şi Ministerul de Finanţe, au supravegheat derularea tuturor etapelor de selecţie a candidaţilor", a declarat pentru sursa citată, Ştefan Mârză, directorul tehnic al RA-APPS.
Antena 3
-
Sunt români, sunt în România, dar nu au acces la educaţie în limba română. Situaţie incredibilă în Sfântu Gheorghe
10 Feb, 07:45 | 0 comentarii -
Îngropaţi în maldăre de zăpadă şi orbiţi de întuneric. Trăiesc fără curent de o săptămână
10 Feb, 07:33 | 0 comentarii -
Ger, ger şi iar GER. Încă un weekend în care o să dârdâim. Vedeţi prognoza meteo
10 Feb, 07:24 | 0 comentarii -
GSP.ro10 concluzii în alb şi negru » Cum arată Steaua cu şase zile înaintea meciului cu Twente
-
Guvernul Ungureanu nu i-a impresionat pe români. Pentru a 28-a zi oamenii au ieşit în stradă: "Ungureanu, bu-hu-hu ia Guvernul şi te du!"
10 Feb, 06:11 | 0 comentarii -
"Vă sun în numele părinţilor mei. NU mai au apă, NU mai au mâncare! Le-au murit animalele în grajduri!" Mesajele DISPERATE ale oamenilor izolaţi în nămeţi
10 Feb, 06:01 | 0 comentarii
-
E criza la voi, ma gaozarilor!
-
Contractul a fost incredintat in mod cert unei firme a "baietilor destepti" portocacalaci.....
-
Pai e important sa primeasca si firmele de constructii PDListe un ajutor ca sa supravietuiasca crizei si sa poata cere apoi iar preturi exorbitante de la persoane private.
-
noi nu avem o autostrada calume si asti baga bani in prosti.Sa nu mai vb cati bani au tocat si cu casa poporului acum mai suportam si asta iar noi nua avem autostrada.
-
PDL un partid demagog.una spune prostilor care-i asculta si alta face.aceasta cheltuiala inutila este facuta pentru clientela pdl.pentru pensii si salarii nu sunt bani.nesimtiti!
-
Acu e goana dupa contractele penelistilor.
-
In primul rand Casa Poporului a fost facuta din banii celor multi pentru noi romanii. Atunci s-a strans cureaua serios insa rezultatul a fost unul notabil: Casa Poporului este printre cele mai mari din lume, iar bulevardul din fata acesteia este al doilea ca marime din lume. Probabil ca acestea doua impreuna sunt un al treilea element reprezentativ pentru Romania alaturi de Hagi si Dracula in conceptia strainilor. Acum legat de Palatul Victoria, in vreme de CRIZA, atat cat ma duce pe mine capul, stiu ca INVESTITIILE din buget SE STOPEAZA RATATILOR de GUVERNANTI! Nu aveti bani ca sa dati salariile INTREGI, in schimb faceti planificari la Camera Deputatilor ce masini noi sa fie cumparate anul viitor cand criza va fi trecut (?), dublati bugetul pentru deplasari externe pentru presedinte (desi suntem 0 la politica externa) si dati un buget de 8 ori mai mare la turism (pentru ca vezi Doamne, avem o blonda care a placut cuiva ... si cu sot care are niste hoteluri). O tara nu se conduce in spirit CLIENTELAR! Ar trebui sa fiti impuscati pentru ca de buna voie nu stiti sa renuntati la functii din cauza incompetentei!!! Insa nu asta e problema momentan ci chestia cu "Secret de Stat" ! Ce e aia secret de stat la o renovare a unei cladiri??? Voi ne credeti tampiti d-le Boc??? Eu cred ca proveniti dintr-un sat ardelean de retardati daca ne desconsiderati in halul acesta. Ma mir ca nu va e rusine sa mai apareti la TV. Asta e Tara NIMANUI. Asa ar trebui sa se cheme in loc de Romania.
-
PDL = HOTI LA DRUMUL MARE.
-
astea-s afaceri tot pentru prietenii lor, sa mananca si gura lor o paine alba! HOTILOOOOOOOOR!!!! NENOROCITILOOOOOOOR!!! ca la munca nu va prinde nici dracu.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Am ajuns la concluzia ca pdlistii nu mananca rahat de campanie ci portocale,psdistii tomate(dar stiti ca si aste se fac mari daca pui rahat intre straturi).