Minus 11,5 grade la Joseni - cea mai scăzută temeperatură a sezonului. Vezi prognoza meteo
Dar Joseni nu este singura localitate în care s-au semnalat temeperaturi scăzute, la Miercurea Ciuc fiind înregistrate minus 11 grade, la Topliţa - minus 10,6 iar la Bucin minus 10,3 grade. Cea mai scăzută temeperatură înregistrată vreodată în judeţul Harghita a fost de minus 27,5 grade Celsius, în anul 1993.
PROGNOZA METEO PE DOUĂ ZILE
ÎN ŢARĂ
Marţi
Nebulozitatea se va accentua treptat în majoritatea regiunilor. Mai ales seara şi noaptea vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare în sud-vestul, sudul ţării şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. La munte va ninge. Vântul va prezenta unele intensificări, local, îndeosebi în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, mai coborâte în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate pe litoral. Pe arii restrânse, îndeosebi dimineaţa, va fi ceaţă. Presiunea atmosferică va continua să scadă.
Miercuri
Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult noros şi local vor cădea precipitaţii. Acestea vor fi mai ales sub formă de ninsoare la munte, mixte în nord şi predominant sub formă de ploaie în rest. Pe arii restrânse vântul va avea intensificări de scurtă durată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse 4 şi 14 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -3 şi 7 grade. Pe spaţii restrânse va fi ceaţă.
ÎN BUCUREŞTI
Marţi
Nebulozitatea se va accentua treptat. Vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa, iar spre seară şi în cursul nopţii temporar va ploua. Trecător vântul va prezenta unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 3...4 grade. Presiunea atmosferică va continua să scadă.
Miercuri
Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult noros şi trecător, mai ales ziua, va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 4 ... 5 grade.
Antena3.ro
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





