Miracol în Bucureşti. Un tânăr ars pe 95% din corp a supravieţuit
?Nu avea arsă pielea păroasă a capului, palmele şi organele genitale. În rest totul era ars, chiar şi faţa era umflată?, povesteşte Dan Calotă, medic la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Medicii au evitat intervenţia chirurgicalã, pentru că o operaţie l-ar fi putut omorî. Au ales tratamentul obişnuit, iar Cătălin nu s-a dat bătut, aşa că medicii i-au pus grefe de piele.
Necazurile lui Cătãlin a avut loc acum două luni, când a lăsat lângă foc o sticlă cu benzină. A urmat o explozie puternică şi el a luat foc ca o torţă. Mai avea doar 5% din corp neatins de flăcări. Restul arsurilor erau atât de profunde încât i-au ars până şi nervii. Nu mai simţea nici un fel de durere şi nu s-a dus imediat la spital.
?Mi-a fost frică. Eu n-am avut niciodată tangenţe, nu am ştiut ce e aia pastilă, injecţie, nu am ştiut nimic?, spune Cătălin. Rar se întâmplă ca un astfel de pacient să supravieţuiască, şi nu numai în România, ci în toatã lumea. În Statele Unite rata de supravieţuire în astfel de cazuri este de 0,1%.
Observator
-
Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcţie a Cabinetului Ungureanu
09 Feb, 17:30 | 0 comentarii -
Doi tineri din Arad au fost arestaţi după ce au încercat să vândă canabis într-un mall
09 Feb, 17:28 | 0 comentarii -
„Îngerdivin“ pe Facebook, diabolic în realitate: Vezi de ce a fost arestat un tânăr de 21 ani din Orşova
09 Feb, 16:52 | 0 comentarii -
GSP.roMihai Neşu, după 9 luni de paralizie, despre meciul în care cele 3 puncte înseamnă să-ţi mişti mîinile, picioarele şi să rîzi
-
Ministerul Sănătăţii: 44 de români au murit din cauza frigului şi 239, găsiţi îngheţaţi
09 Feb, 13:40 | 1 comentarii -
Mai sunt închise 3.000 de şcoli. Cursuri suspendate şi vineri, la Iaşi, Buzău şi Vrancea
09 Feb, 12:00 | 0 comentarii
-
0.1 % = 1 la mie ... e un miracol pt ca sansa de supravietuire e foarte mica.
-
miracol esta atunci cand sansele sunt nule....1% este chiar foarte mult ca sa putem vorbi de miracol... si treaba cu 1 la mie nu stiu de unde ai scos`o...
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

"Doar unul dintr-o sută de pacienți cu astfel de arsuri supraviețuiește" ...SI ASTA E MIRACOL ?!?!?!?