Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: Protestele faţă de Roşia Montană sunt, de fapt, faţă de Băsescu

Mircea Badea: Protestele faţă de Roşia Montană sunt, de fapt, faţă de Băsescu

Mircea Badea: Protestele faţă de Roşia Montană sunt, de fapt, faţă de Băsescu
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    18 Sep 2013   •   22:33

Protestele faţă de demararea proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană nu pot fi decât faţă de preşedintele Traian Băsescu, având în vedere că şeful statului susţine acest proiect, consideră Mircea Badea.

 
"Protestele împotriva Roşiei Montane nu pot fi decât faţă de Băsescu. (...) Cel mai mare suporter, propagandist al proiectului e Traian Băsescu. Şi dacă eşti împotriva Roşia Montană nu poţi să-l ocoleşti pe Băsescu, doar dacă eşti băsist sau sub acoperire", a spus Mircea Badea, miercuri, la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.
 
Realizatorul emisiunii În gura presei a spus că nu este suficient să spui "Ponta eşti nasol, că trimiţi legea în Parlament, să vină cianurile peste noi, Şova la fel, Barbu la fel", când preşedintele este "cel mai mare propagandist".
 
Mircea Badea s-a declarat un adversar al proiectului Roşia Montană.
 
"Eu sunt împotriva Roşia Montană. Protestele astea din punctul meu de vedere sunt băsiste", a adăugat Badea.


 

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close