Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Băsescu a promulgat majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014

Preşedintele Băsescu a promulgat majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014

Preşedintele Băsescu a promulgat majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014
Sursa foto: Foto: Agerpres
18 Mar 2014   •   17:02

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, legea de aprobare a OUG 103/2013, prin care, de la 1 iulie 2014, vor fi majorate salariile primarilor, informează Mediafax.
   
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a semnat marţi Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
   
Legea a fost adoptată în 25 februarie de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014, fiind introdusă printr-un un amendament în acest sens, la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea.
   
Reprezentantul Guvernului a arătat, în plenul Camerei, că nu vor fi alocaţi bani în plus la buget şi că măsura se aplică de la 1 iulie pentru încadrarea în plafonul bugetar. De asemenea, aceasta a arătat că la consiliile judeţene nu se va face nicio mărire de salarii, vor creşte doar salariile primarilor şi ale viceprimarilor de comune.
   
Potrivit articolelor adoptate de deputaţi, începând cu data de 1 iulie 2014, pentru funcţiile de demnitate publică alese de la nivelul administraţiei publice locale, indemnizaţiile se stabilesc potrivit Legii cadru 284/2010, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi cu valoarea de referinţă de 600 lei.
   
Pentru cei ale căror indemnizaţii stabilite pentru luna iunie 2014 sunt mai mari decât cele stabilite în Legea-cadru 284/2010, se menţine în plată cuantumul indemnizaţiilor avute. Pentru consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni, indemnizaţiile de şedinţă prevăzute în Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se stabilesc prin aplicare la indemnizaţiile corespunzătoare primarilor, primarului general, respectiv preşedinţilor consiliilor judeţene stabilite, conform prevederilor legale în vigoare, pentru luna decembrie 2013.
   
În motivarea amendamentului propus de Liviu Dragnea se arată că, astfel, practic se aplică Legea 284/2010 privind salarizarea personalului din sectorul public pentru aleşii locali, rămânând în termenii acordului convenit cu organismele financiare internaţionale.

×
Subiecte în articol: salariu
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close