Antena 3 CNN Actualitate Protest la Dacia Mioveni. Peste 5.000 de angajaţi au oprit activitatea

Protest la Dacia Mioveni. Peste 5.000 de angajaţi au oprit activitatea

Protest la Dacia Mioveni. Peste 5.000 de angajaţi au oprit activitatea
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Mar 2013   •   11:39
Peste 5.000 de angajaţi ai uzinei Dacia din Mioveni, judeţul Argeş, au oprit activitatea. Oamenii protestează pentru că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă şi că revendicările salariale cerute de ei nu au fost incluse în document, informează Mediafax.

Potrivit salariaţilor, este un protest spontan care iniţial a avut loc în interiorul societăţii, departe de poarta principală, unde presa nu are acces în interiorul uzinei. Ulterior angajaţii au ajuns la gardul societăţii pentru a sta de vorbă cu jurnaliştii.

Protestul spontan început în jurul orei 9.00, la Secţia de Vopsitorie a uzinei.

"Muncitorii din secţii au oprit lucrul, suntem nemulţumiţi de prevederile noului contract colectiv, care ar trebui semnat pe 31 martie", a declarat un protestatar.

Angajaţii Dacia au cerut majorarea salariilor cu 25 la sută, însă patronatul a acceptat o creştere cu doar cinci la sută.

Conducerea sindicatului Dacia nu a prezentat deocamdată un punct de vedere.




 

 

 

 

×
Subiecte în articol: protest spontan
Parteneri
Sondaj INSCOP pentru alegerile locale. Topul partidelor
x close