Antena 3 CNN Actualitate Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă a fost OPRIT din cauza unor defecţiuni

Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă a fost OPRIT din cauza unor defecţiuni

Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă a fost OPRIT din cauza unor defecţiuni
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Oct 2013   •   11:06

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Naţional, pentru remedierea unor defecţiuni apărute la un transformator, Nuclearelectrica estimând că durata opririi nu va depăşi trei zile.
   
Unitatea a fost deconectată începând de luni, orele 21:42, iar în timpul activităţii de oprire nu a fost afectată securitatea nucleară a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurator, a anunţat compania, citată de Mediafax.
   
"Au fost luate măsurile tehnice necesare pentru ca durata de execuţie a lucrărilor de remediere să fie cât mai scurtă, în condiţii de siguranţă, astfel încât estimăm că durata opririi nu va depăşi trei zile", arată un comunicat al Nuclearelectrica transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.
   
Defecţiunile au apărut la unul dintre transformatoarele de alimentare servicii proprii, menţionează compania.
   
Centrala de la Cernavodă funcţionează cu două reactoare, care acoperă aproape 20% din consumul de energie la nivel naţional.

×
Parteneri
Vlad Pascu, la judecătoria Mangalia, termen cu un nou judecător
x close