Antena 3 CNN Campanii Salvaţi pădurile virgine WWF arată autorităţilor române comorile ţării: Vizită într-o pădure virgină din Braşov

WWF arată autorităţilor române comorile ţării: Vizită într-o pădure virgină din Braşov

WWF arată autorităţilor române comorile ţării: Vizită într-o pădure virgină din Braşov
Sursa foto: Foto: econews.com.au
16 Noi 2011   •   13:27

România are peste 250 de hectare de păduri virgine. Dar nu are şi o lege care să le protejeze. Doar statul poate asigura protecţia integrală a acestor păduri. Fondul Mondial pentru Natură a organizat, ieri, o vizită în Pădurile Şincii, o pădure virgină din judeţul Braşov, pentru a arăta autorităţilor comorile tării.

Doar foşnetul frunzelor şi susurul izvoarelor se aud în pădurile virgine. Acolo unde drujba nu a ajuns încă....să distrugă. Pădurile virgine sunt distruse în mod legal, pentru că, în prezent, în România nu există nicio lege care să le protejeze. Asociaţiile nonguvernamentale luptă să le conserve aşa cum sunt ele.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a promis, însă, că va lupta alături de ei şi va asigura protecţia acestor păduri. "Până la sfârşitul anului, vom finaliza acest normativ. O sută de milioane de euro vor fi, de la UE, pentru compensaţii, pentru proprietari, în aceste zone", a declarat Laszlo Borbely, Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Aceşti bani nu sunt suficienţi, însă, pentru a proteja toate pădurile virgine. Scopul campaniei "Salvaţi pădurile virgine!" este să protejeze cele 250.000 de hectare de astfel de păduri, printre ultimele din Europa.

În doar trei săptămâni, peste 70.000 de persoane s-au alăturat demersului iniţiat de World Wide Fund for Nature, semnând petiţia campaniei. Aceasta solicită Ministerului Mediului şi Pădurilor să ia măsurile necesare pentru protejarea acestor păduri, în cel mai scurt timp.

Pădurile virgine sunt ultimele zone în care natura supravieţuieste în forma sa pură, fără vreun fel de intervenţie umană. În pădurile virgine trăiesc până la 13.000 de specii.

Antena 3 este partener media al campaniei "Salvaţi pădurile virgine" şi îi invită pe toţi cei care doresc să se implice să semneze pe site-ul www.padurivirgine.ro petiţia ce poate determina schimbarea legislaţiei.

 


×
Subiecte în articol: România Brașov WWF
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close