Antena 3 CNN Actualitate Sergiu Andon pierde mandatul de deputat. El a fost declarat incompatibil de ICCJ

Sergiu Andon pierde mandatul de deputat. El a fost declarat incompatibil de ICCJ

Sergiu Andon pierde mandatul de deputat. El a fost declarat incompatibil de ICCJ
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    03 Apr 2012   •   16:13

Deputatul Sergiu Andon pierde mandatul de deputat, după ce a fost declarat incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, a decis marţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Hotărârea Curţii este irevocabilă.

Pe 14 aprilie 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a câştigat faza de fond a procesului intentat de deputatul conservator Sergiu Andon după ce l-a declarat incompatibil pe acesta pe motiv că, parlamentar fiind, a fost avocat într-un proces de corupţie, dar decizia a fost contestată la instanţa supremă, potrivit Mediafax.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apoi contestaţia lui Sergiu Andon faţă de hotărârea ANI, prin care deputatul fusese declarat incompatibil.

În iunie 2009, inspectorii de integritate sesizaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au constatat că Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar întrucât a acordat, ca avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-un dosar penal de corupţie.

Procesul în care Andon contestă decizia ANI a început în iunie 2009 şi a fost suspendat din februarie 2010 şi până în iannuarie 2011, în urma unei excepţii de neconstituţionalitate formulată de parlamentarul conservator.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.




×
Subiecte în articol: Sergiu Andon incompatibilitate ICCJ
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close