Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta: Avem obligaţia de a fi extrem de atenţi şi de coordonaţi cu aliaţii noştri, în contextul crizei din Ucraina

Victor Ponta: Avem obligaţia de a fi extrem de atenţi şi de coordonaţi cu aliaţii noştri, în contextul crizei din Ucraina

Victor Ponta: Avem obligaţia de a fi extrem de atenţi şi de coordonaţi cu aliaţii noştri, în contextul crizei din Ucraina
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Mai 2014   •   20:29

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, într-o intervenţie telefonică Antena 3, că, deşi România nu este ameninţată direct de criza din Ucraina, "avem obligaţia de a fi extrem de atenţi şi de coordonaţi cu aliaţii noştri".

Ponta a criticat discursul de astăzi al preşedintelui Băsescu, despre care consideră că a avut drept scop acela de a anunţa cu cine votează la alegerile europarlamentare.

"Eu am simţământul că cei care ocupăm funcţii publice în această ţară avem o răspundere foarte mare, în special în momente de criză. (...) Avem obligaţia de a fi extrem de atenţi şi de coordonaţi cu aliaţii noştri", a afirmat premierul Victor Ponta, la Antena 3.

Victor Ponta a subliniat şi importanţa convocării unei noi şedinţe CSAT în care să se discute situaţia din Ucraina, care se schimbă în fiecare zi.

"Ultima întâlnire în CSAT a fost pe 27 martie, deci în urmă cu o lună şi jumătate, ori situaţia în Ucraina se schimbă în fiecare zi. Conflictul se apropie de graniţele noastre, Odesa e la o sută şi ceva de kilometri, şi dacă eşti un lider responsabil şi serios al României nu poţi să zici că am discutat în martie, păi în martie nu mai seamănă nimic cu ce e acum şi dacă preşedintele nu va convoca CSAT, îl vom convoca noi, bineînţeles", a spus Ponta.
   
Întrebat când are de când să facă această convocare a CSAT, Ponta a răspuns: "Noi putem face solicitarea, după care data efectivă o stabileşte preşedintele".

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Adrian Ursu
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close