Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal Mariana Târcă a fost demisă de la Corona Braşov

Mariana Târcă a fost demisă de la Corona Braşov

Mariana Târcă a fost demisă de la Corona Braşov
07 Ian 2017   •   19:55

Conducerea clubului Corona Braşov a decis sâmbătă, înlocuirea Marianei Tîrcă de pe banca tehnică a echipei de handbal, noul tehnician urmând a fi anunţat în zilele următoare, scrie newsbv.ro.

„Este o decizie pe care nu ne-am dorit-o, dar pe care trebuie să o luăm. Am crezut că după pauza competiţională în jocul echipei se va schimba ceva, şi vor veni rezultatele pe care ni le dorim, dar înfrângerea cu Universitatea Cluj ne-a impus luarea acestei decizii. Mulţumim Marianei Tîrcă pentru toată munca depusă la echipa de senioare. Într-un timp foarte scurt vom anunţa şi numele celui care va ocupa postul de antrenor. Avem încredere că valoarea echipei Corona este alta decât cea văzută în meciul de vineri seara cu Universitatea Cluj”, a declarat preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir, conform stiripesurse.ro.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close