Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Costa Rica a învins Uruguay cu 3-1 şi a produs prima mare surpriză a Cupei Mondiale

Costa Rica a învins Uruguay cu 3-1 şi a produs prima mare surpriză a Cupei Mondiale

Costa Rica a învins Uruguay cu 3-1 şi a produs prima mare surpriză a Cupei Mondiale
de M.T.    |    14 Iun 2014   •   23:54

Costa Rica a produs prima mare surpriză a Cupei Mondiale din Brazilia, după ce a învins cu 3-1 naţionala Uruguayului, semifinalistă în 2010, într-un meci din grupa D disputat la Fortaleza.

Pentru prima oară în istoria participărilor sale la Cupa Mondială, Costa Rica a reuşit să înscrie trei goluri într-un meci, în timp ce uruguayenii nu mai câştigă în partida de debut de la turneul final din 1970, atunci când au învins Israelul.

În absenţa lui Luis Suarez, în continuare incomplet refăcut după operaţia la genunchi, dubla campioană mondială a fost de nerecunoscut şi a suferit o înfrângere care îi compromite serios şansele de calificare în optimi, într-o grupă din care mai fac parte Italia şi Anglia. Pe final, nervii sud-americanilor au cedat, iar Maxi Pereira a primit primul cartonaş roşu de la actuala ediţie a Cupei Mondiale, după ce l-a faultat extrem de dur pe Joel Campbell, indiscutabil cel mai bun jucător de pe teren.

Nimic nu anunţa însă seara de coşmar a uruguayenilor. În ciuda unui început curajos al Costa Ricăi, naţionala lui Oscar Tabarez a fost mai periculoasă în debutul partidei, Cavani având un gol anulat corect pentru offside, înainte de a rata o ocazie uriaşă din situaţie de singur cu portarul. În mod firesc, a venit şi deschiderea scorului, acelaşi Cavani transformând în minutul 23 penaltyul obţinut de Diego Lugano, după un duel cu Junior Diaz.

Costaricanii nu s-au lăsat însă intimidaţi de statutul de favoritţi al adversarilor şi i-au dat primele emoţii lui Fernando Muslera în minutul 27, atunci când Joel Campbell a tras foarte bine de la distanţă, puţin pe lângă poartă, apoi, cu un minut înainte de pauză, Giancarlo Gonzalez nu a reuşit să înscrie din apropiere, după ce portarul uruguayan a ieşit greşit la o centrare din corner. De cealaltă parte, Forlan a fost aproape de a dubla avantajul echipei sale, dar şutul său deviat a fost respins de sub bară de Keylor Navas, care a avut un reflex excelent.

Repriza a doua a început cu o mare ocazie la poarta lui Muslera, goalkeeperul lui Galatasaray reuşind să respingă mingea trimisă cu capul de Oscar Duarte. Uruguayenii nu au înţeles avertismentul şi, în minutul 54, Campbell a egalat cu un şut din interiorul careului, după o centrare foarte bună a lui Cristian Gamboa. Trei minute mai târziu, Duarte, plecat dintr-o poziţie suspectă de offside, nu a mai ratat şi i-a adus în avantaj pe costaricani

Semifinalista Cupei Mondiale din 2010 a fost incapabilă de replică, iar Tabarez a preferat să nu rişte cu Suarez, astfel că naţionala pregătită de Jorge Luis Pinto a continuat să controleze jocul. Campbell a fost aproape de dublă în minutul 64, când a tras puţin pe lângă din afara careului, iar în minutul 84 i-a pasat superb lui Marcos Urena, care, abia intrat pe teren, a stabilit scorul final cu o execuţie elegantă pe lângă Muslera, ieşit hazardat din poartă.

Uruguay devine astfel prima echipă din America de Sud care pierde un meci la turneul final din acest an, după ce Brazilia, Chile şi Columbia au debutat cu victorii.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close