Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Balotelli înscrie primul gol pentru Italia. Germania revine spectaculos în faţa Ucrainei

Balotelli înscrie primul gol pentru Italia. Germania revine spectaculos în faţa Ucrainei

Balotelli înscrie primul gol pentru Italia. Germania revine spectaculos în faţa Ucrainei
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    12 Noi 2011   •   13:13

În afară de meciurile de baraj pentru calificarea la EURO 2012 sau de cele din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, vineri au avut loc mai multe partide amicale, în care au fost implicate şi unele dintre viitoarele adversare ale naţionalei României.

La Kiev, una dintre gazdele Europeanului de anul viitor, Ucraina, a remizat cu Germania, scor 3-3, după ce a condus cu 2-0 şi 3-1.

Andriy Yarmolenko şi Yevhen Konoplianka au marcat primele goluri pentru ucrainieni, iar Toni Kroos a redus din diferenţă, înainte ca Serhiy Nazarenko să stabilească rezultatul primei reprize. Oaspeţii au reuşit însă să revină după pauză, când au evitat un eşec surprinzător graţie golurilor înscrise de Simon Rolfes şi Thomas Muller.

Cealaltă organizatoare a turneului final din 2012, Polonia, a fost învinsă pe teren propriu de Italia. Squadra azzurra s-a impus cu 2-0, prin reuşitele lui Mario Balotelli, aflat la primul gol pentru naţională, şi Giampaolo Pazzini, aflat însă într-o poziţie de offside nesemnalizată.

Fosta adversară a României din preliminariile Campionatului European, Franţa, a câştigat cu 1-0 meciul disputat împotriva Statelor Unite, unicul gol fiind reuşit de Loic Remy în minutul 72, în timp ce Danemarca a câştigat cu 2-0 în faţa Suediei.

Grecia, echipa pe care tricolorii o vor întâlni marţi într-un amical în Austria, a remizat cu Rusia, scor 1-1, goluri Katsouranis, respectiv Shirokov.

Două dintre adversarele României în calificările pentru Cupa Mondială din 2014, Olanda şi Ungaria, au avut de asemenea programate meciuri de verificare. Olandezii au încheiat la egalitate cu Elveţia, scor 0-0, în timp ce maghiarii au învins cu 5-0 Liechtenstein, goluri marcate de Priskin, de două ori, Dzsudzsak, Koman şi Feczesin.

Rezultate meciuri amicale: Georgia - Moldova 2-0, Albania - Azerbaidjan 0-1, Ungaria - Liechtenstein 5-0, Cipru - Scoţia 1-2, Danemarca - Suedia 2-0, Grecia - Rusia 1-1, Olanda - Elveţia 0-0, Polonia - Italia 0-2, Ucraina - Germania 3-3, Franţa - Statele Unite 1-0.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close